Categories: Sport

Funcția de președinte AIBA râvnită de șapte candidați

Şapte candidaţi aspiră la funcţia de preşedinte al Federaţiei internaţionale de box amator (AIBA), la  alegerile online programate pe 12 decembrie.

Cei şapte candidaţi pentru înalta funcție AIBA, for suspendat în urmă cu un an de Comitetul Internaţional Olimpic (din cauza problemelor financiare şi de guvernanţă), sunt marocanul Mohamed Moustashane, actualul preşedinte interimar, arbitrul german Ramie Al-Masri, dominicanul Bienvenido Domingo Solano (vicepreşedinte de onoare al AIBA), rusul Umar Kremlev (secretar general al federaţiei ruse de box), Anas Al Otaiba din Emiratele Arabe Unite, preşedinte al Confederaţiei asiatice de box, azerul Suleiman Mikailov (fost boxer şi director AIBA) şi olandezul Boris van der Vorst (preşedinte al federaţiei olandeze).

Kremlev, Al Otaiba şi Mikailov au avut funcţii executive în mandatul fostului preşedinte, uzbecul Gafur Rahimov, ales în noiembrie 2018, dar care a fost nevoit să demisioneze în martie 2019, pentru că se afla pe lista neagră a Departamentului Trezoreriei SUA. El era acuzat că a oferit susţinere materială unei organizaţii infracţionale.

CIO dorește de mai mult timp reforme profunde în activitatea AIBA pentru a ridica suspendarea, dar s-a implicat direct în organizarea turneelor preolimpice, privând forul internaţional al boxului de orice ajutor economic.

Candidaţii la preşedinţia AIBA pot face campanie până în prima zi a alegerilor de la congresul virtual programat în zilele de 12 şi 13 decembrie, iar rusul Umar Kremlev a și postat un comunicat în care asigură că deţine susţinerea a numeroase federaţii naţionale care consideră că el dispune de capacitatea de lidership necesară pentru AIBA în acest moment crucial al istoriei sale.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

2 zile ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

2 zile ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

3 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

3 zile ago