Categories: Fara bascalie

Falsele teme de dezbatere

Rămas cu impresia falsă (creată de Ceauşescu…) că preşedintele României trebuie să fie un tip priceput la toate (cum se vrea şi Băsescu…), poporul a fost sistematic indus în eroare de toţi preşedinţii post-decembrişti, care au pozat în tipi cu atribuţii pe care Constituţia nu le punea în sarcina lor.
S-au aşteptat de la preşedinţi mai ales soluţii economice, adică tocmai în domeniul în care ei aveau cele mai limitate puteri. Ion Iliescu, Emil Constantinescu şi Traian Băsescu au apărut, la final de campanie electorală, în dueluri cu adversarii, spunând ce cred ei despre economia naţională, substituindu-se astfel inutil şi periculos guvernului.  
De această dată, Mircea Geoană doreşte să ducă dezbaterea în acelaşi sens. Nu pun la îndoială bunele sale intenţii, deşi un tip ca Mircea Geoană ştie desigur că nu va avea responsabilităţi economice. Sigur că poate interveni, dar absolut limitat. Ieşirea din criză nu este apanajul preşedintelui, ci doar numirea unui premier în acord cu spiritul Constituţiei, susţinut de o majoritate clară, premier care astfel, şi-ar putea îndeplini atribuţiile.
De aceea, dezbaterea de la Academia de Studii Economice, oricât de bine ar da ca imagine, oricât de mult ar impune şi oricât ar fi de doctă, se dovedeşte cvasi-inutilă. Nu va face decât să inducă – pentru a câta oară? – în eroare electoratul, care va vota oameni ce prezintă soluţii economice pe care nu le vor aplica. Evident, cu o excepţie, pentru că excepţiile confirmă regula. Dacă Traian Băsescu va câştiga alegerile, va încerca din nou să fie preşedinte, premier, procuror-general şi cam tot ce există în poziţii de comandă.
Pentru Crin Antonescu şi Mircea Geoană, esenţialul ar trebui să fie reprezentat tocmai de necesitatea repunerii funcţiei de preşedinte în termenii constituţionali. Crin Antonescu, în cadrul dezbaterii de sâmbătă, s-a şi pronunţat clar, în favoarea repunerii în drepturi a guvernului ţării, în sensul că Guvernul şi nu preşedintele are responsabilitatea deciziilor economice. A mai spus-o o dată Mugur Ciuvică, unul dintre puţinii care au sesizat inutilitatea discuţiilor pe alte teme, decât cele prevăzute expres de Constituţie.
Din acest punct de vedere, dezbaterea poate avea loc la ASE, dar tocmai de aceea, candidaţii ar trebui să-i lase pe cei de la ASE cu ale lor, iar ei să vadă de politica externă, arbitrajul între puterile statului şi – de ce nu – redarea prestigiului clasei politice.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie, cam goală pe dinăuntru, face bani fru­moși dând contracte babane…

11 ore ago

Bulina albă

Eduard Kovacs, șef Serviciu Club Sportiv Deva Pentru că echipa de fotbal CSM Deva a…

11 ore ago

Bulina neagră

T.M., din municipiul Deva Pentru că a fost prins că vindea droguri de mare risc,…

11 ore ago

Investiție de peste 26 milioane de lei pentru modernizarea Ambulatoriului Integrat al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Geoagiu

Consiliul Județean Hunedoara și Sana­to­riul de Pneumoftiziologie Geoagiu mar­chea­ză un nou pas important în dezvoltarea…

11 ore ago

ANUNŢ LICITAŢIE

CORVIN FOTOVOLTAIC SRL - societate în faliment, prin lichidator judiciar RELCO ACTIVE SPRL, vinde prin…

14 ore ago