Categories: ActualitateFlash

Facturi duble la gaz

Cristina Ghenea

Temperaturile extrem de scăzute din ultima lună au dublat facturile hunedorenilor la gaz. Unii deveni sunt nevoiţi să scoată din buzunare chiar şi peste 700 de lei, pentru a-şi  achita factura curentă.  

Cei care nu mai sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare şi îşi încălzesc locuinţele cu ajutorul centralelor de apartament pe gaz metan au de plătit facturi uriaşe aferente lunii trecute. „Dacă pe factura precedentă am avut de plătit un pic mai mult de 200 de lei, acum mi-a venit o factură de aproximativ 500 de lei. Iar asta, în condiţiile în care locuiesc într-un apartament cu trei camere. Vecinii mei, care au patru camere, trebuie să plătească vreo 700 de lei”, spune un locuitor al municipiului Deva. Alţii, în schimb, care au încercat să reducă din consum, au majorări mai puţin substanţiale. „Într-adevăr, ultima factură a fost cu 100 de lei mai mare decât precedenta, însă nu am mai avut 23 de grade Celsius în casă, ci maximum 21. Iar în timpul zilei, când nu era nimeni acasă, opream centrala de tot”, spune un alt consumator din judeţul nostru, din municipiul Hunedoara. De altfel, şi cei care şi-au izolat termic locuinţele au reuşit să mai economisească din bani. În schimb, pensionarii sunt disperaţi, căci oricât ar încerca să strângă cureaua, facturile îi costă aproximativ jumătate din pensie. „Dacă numai pe gaz dau 250 de lei şi pe medicamente mai dau 200, aproape că nu mai am din ce trăi. Am o pensie de 600 de lei, iar de la mâncare şi până la întreţinere, toate sunt extrem de scumpe”, a declarat Marinela Suciu, o pensionară din Deva.

Consum mai mare în ianuarie
Potrivit reprezentanţilor E.ON Energie România SA, consumul de gaze naturale este influenţat semnificativ de temperaturile exterioare. „Cu cât temperaturile sunt mai scăzute, cu atât creşte mai mult consumul de gaze naturale. Pe fondul temperaturilor foarte scăzute înregistrate în ultima perioadă, consumul mediu de gaze naturale facturat populaţiei a crescut de la 1,4 MWh/loc de consum, înregistrat în luna decembrie a anului trecut, la circa 1,6 MWh/loc de consum pentru luna ianuarie a acestui an”, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN Florentina Maghiar, reprezentant al Departamentului de Comunicare Corporatistă – E.ON România.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Regiunea Vest intră într-o nouă etapă de dezvoltare.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Vest, reunit astăzi în ședință în județul Caraș-Severin, a stabilit direcțiile…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

nVorbesc gurile rele că o duduie, mare ama­toare de afaceri cu sta­tul, că altele nu…

17 ore ago

Bulina albă

Ancuța Suciu, primarul comunei Bucureșci Pentru că atrage fonduri și implementează proiecte care să dezvolte…

17 ore ago

Bulina neagră

I.T., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată pentru amenințare și lovire.…

17 ore ago

Lucrările la modernizarea Drumului Regelui avansează

La aproape 6 luni de la semnarea contractului de execuție pentru modernizarea DJ 707, lucrările…

18 ore ago

Văcuță salvată din prăpastie

Timp de mai bine de șase ore, pompierii Secției Brad au înfruntat astăzi, provocările unei…

18 ore ago