Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în colaborare cu o societate comercială din Braşov. Expoziţia găzduită de muzeul devean în spaţiile de la parterul Palatului Magna Curia, poartă numele „Cetatea Devei, redată oraşului”.
În cadrul expoziţiei, vizitatorii vor putea admira o parte din patrimoniul Cetăţii Devei, cetate care este şi blazon al municipiului. După cum ne-au transmis organizatorii, piesele expuse reprezintă o parte a descoperirilor realizate în campaniile de cercetare arheologică din 2008, respectiv 2013, campanii derulate în cadrul proiectului iniţiat de autorităţile locale cu privire la reabilitarea zonei urbane „Dealul Cetăţii” şi integrarea ansamblului într-un circuit turistic mai amplu. În plus, iubitorii de istorie vor putea admira o serie de fotografii 3D realizate în perimetrul cetăţii, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane punând la dispoziţia celor interesaţi echipamentul necesar pentru vizualizare. (V.Macovei)
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…