Comunitate

Eternul Paris

În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către Biblioteca Ju­de­ţeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, și în parteneriat cu Co­le­giul Național „Decebal” Deva, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva, Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Ce­tate” Deva, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, Liceul Tehnologic Ener­getic „Dragomir Hurmuzescu” Deva printr-o activitate culturală specială, pregătită în primul rând pentru elevii colegiilor și liceelor din Deva.

O veche civilizație
De peste două sute de ani, interesul românilor pentru limba și civilizația fran­ceză, pentru Franța și rolul ei in­ter­na­țional a fost o constantă a relațiilor din­tre România și Franța. Încă din perioada pașoptistă, românii din cele două prin­cipate au privit cu interes către Franța, o țară cu o veche civilizație, iar acest in­te­res a sporit în perioadele care au urmat. Universitățile franceze au fost întot­dea­una puncte către care au gravitat sute de tineri români care apoi, odată întorși în țară, au pus umărul la ridicarea țării sub toate aspectele. Limba franceză nu a lipsit niciodată din programele noas­tre, iar interesul și admirația față de Franța, față de spațiul francofon în ge­neral, nu au dispărut niciodată.
La nivel mondial, țările vorbitoare de limbă franceză sunt reunite, din anul 1970, în Organizaţia Internaţională a Fran­cofoniei (OIF), organizație din care face parte și România. Manifestările de­di­cate francofoniei au devenit tot mai numeroase, iar solidaritatea dintre toţi cei care folosesc limba franceză ca mij­loc de comunicare a fost tot mai puter­nică.
Prin activitățile organizate cu prilejul Zilei Internaționale a Francofoniei, bi­blio­teca noastră dorește să popu­la­rizeze subiecte cât mai interesante le­gate de oameni, locuri și pagini de is­torie din spațiul francofon.
Anul acesta, chiar în ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Fran­co­fo­niei, sub genericul Paris – repere cul­turale, am invitat publicul la o frumoasă călătorie la pas prin capitala Franței. Cu ajutorul unei interesante prezentări, am încercat să explorăm cele mai cunos­cute, cele mai îndrăgite și celebre locuri care fac din Paris capitala culturală a lumii, orașul-lumină care atrage ase­me­nea unui magnet milioane de turiști. Am stabilit un traseu care a pornit din inima Parisului, de la catedralele Notre Dame și Sainte Chapelle, a cuprins Cartierul Latin cu Sorbona, Panteonul, cafenelele celebre, bulevardul Saint Michel. Au urmat Domul Invalizilor, unde se află mormântul lui Napoleon, cele trei arcuri de triumf aflate într-o perfectă co­li­ni­a­ritate, impunătorul pod Alexandru III, Place de la Concorde. Au urmat trei popasuri la cele trei renumite muzee pa­riziene, Luvru, Orsay și Centrul Pom­pidou. Prin tot acest traseu virtual, pu­bli­cul a fost ghidat cu profesionalism de colega noastră, doamna Denisa Toma.
Pentru prezentarea unor capodopere din aceste trei muzee de artă, am recurs la cartea Ochii Monei de Thomas Schles­ser, în care se află descrieri im­pre­sio­nan­te ale unor binecunoscute ca­po­dopere din cele trei muzee, capo­do­pere sem­nate Leonardo Da Vinci, Rafael, Tizian, Rembrandt, David, Cour­bet, Van Gogh, Monet etc. Popasul la Centrul Pompidou a fost un prilej ca, fiind în anul Brâncuși, să punem accent pe pre­zen­tarea atelierului său recons­tituit în mu­zeu și pe câteva lucrări ale sale expuse aici.
În final, ca de obicei, celor prezenți li s-au adresat întrebări din subiectul ur­mărit, iar cei care au fost atenți și au răs­puns corect au primit frumoase premii constând în cărți și diplome oferite de Biblioteca Județeană.

Ioan Sebastian Bara,
manager

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura