Categories: ActualitateFlash

Elevii, în sfârşit, înapoi la cursuri!

Adriana Năstase

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că începând de luni, 8 februarie 2021, majoritatea copiilor merg fizic la şcoală, dar că vor fi scenarii diferenţiate în funcţie de numărul de îmbolnăviri de Covid din fiecare localitate.

„Incidenţa bolii s-a redus un pic”
Preşedintele a precizat că nu am scăpat de pan­demie şi că este nevoie să continuăm să fim res­ponsabili, dar putem constata că în ultimele săp­tămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Declaraţia a fost făcută după întâlnirea cu premierul, cu miniştrii Educaţiei şi Sănătăţii, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, iar preşedintele a precizat că decizia a fost luată în unanimitate.
„Tocmai am finalizat o întâlnire la care au par­ticipat premierul, ministrul Educaţiei, ministrul Să­nătăţii şi alţi experţi şi consilieri de la Adminsitraţia Prezidenţială. Am discutat ce se va întâmpla cu şcolile din România începând de săptămâna vii­toare, când începe semestrul 2. Am început cu o analiză a contextului pandemic şi nu, nu am scă­pat de pandemie, e important să respectăm mă­surile în vigoare, dar putem să constatăm că în ul­timele săptămâni incidenţa bolii s-a redus un pic. Avem ceva mai puţine persoane internate la ATI, avem ceva mai puţine persoane care se inter­nează în spital în fiecare zi. Deci, cum spun ex­perţii, trendul este descendent. Nu suntem singuri în Europa. Marea majoritate a ţărilor din UE des­chid şcolile. În majoritatea statelor şcolile sunt deschise sau vor fi deschise progresiv. Sunt doar 3 state care nu deschid şcolile. Am decis că înce­pând de luni majoritatea copiilor merg fizic la şcoală. Evident însă că trebuie să respectăm şi situaţia din fiecare localitate şi pentru fiecare şcoală trebuie luate măsuri foarte stricte, fiindcă noi ne dorim ca şcoala să se desfăşoare în condiţii sigure. În localităţile în care sunt puţine cazuri de Covid-19, în aşa numitul scenariu verde, toţi copiii merg fizic la şcoală, grădiniţă, şcoală, gimnaziu şi liceu”, a precizat preşedintele.

Scenarii în trei culori
Dacă rata infectării în ultimele 14 zile va fi sub 1 la mie, toţi elevii vor merge la şcoală, fiind aşa-nu­mitul ”scenariu verde”. La o rată de infectare cu­prinsă între 1,5 şi 3 la mie, scenariul galben, vor participa fizic la ore copiii de grădiniţă, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, şi copiii din clasele terminale – VIII, XII.
Dacă localitatea intră în scenariul roşu – o rată de infectare de peste 3 la mie – vor mai face cursuri ”faţă în faţă” copiii de grădiniţă şi de ciclu primar. Dacă o localitate intră în carantină, toţi elevii trec la cursuri online.

„Primăriile nu au bugetele”
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat după ce preşedintele Klaus Iohannis a anunţat la Palatul Cotroceni că s-a decis deschiderea şcolilor din semestrul II, că primăriile nu pot organiza aşa cum trebuie începerea şcolilor pentru că Guvernul nu a făcut proiectul de buget.
„Este o veste aşteptată de milioane de părinţi, copii, profesori, dar n-am înţeles acest anunt trium­falist, de parcă nu guvernele sale ţin copiii acasă de un an de zile. Hai să revenim cu pi­cioarele pe pământ. 46 la sută din copii n-au avut acces la învăţământ online. Acum vine, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, şi constată că şcolile sunt deschise peste tot în Europa. Păi noi îi spu­nem asta de un an de zile. E la fel de haotic şi în bătaie de joc aşa cum ne-au obişnuit”, a declarat Marcel Ciolacu.
El a adăugat că primăriile nu pot prinde în fila de buget cheltuieli legate de reînceperea cursurilor în clase pentru ca îi ia Curtea de Conturi la verificări. „Administrativ, Preşedintele şi miniştrii săi habar n-au ce înseamnă administraţie locală şi cum funcţionează”, a declarat Ciolacu.

„Noi, în judeţ, suntem pregătiţi”
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Ilie Pîr­van, a declarat pentru MESAGERUL HUNEDOREAN că şcolile din judeţ sunt pregătite pentru începerea cursurilor. “
„Indiferent de incidenţa din localităţi, elevii din învăţământul preşcolar şi primar vor merge fizic la cursuri din 8 februarie. În judeţ, toate şcolile sunt pregătite pentru începerea cursurilor, avem articole sanitare suficiente. De fapt, am mai trecut printr-o asemenea situaţie şi anul trecut, deci cu­noaştem tot ce e nevoie pentru ca elevii şi dascălii să fie în siguranţă”, a declarat Ilie Pîrvan, inspec­torul şcolar general al judeţului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Nu vor să renunțe sub nici o formă la me­tehne. Gurile rele spun că unii…

18 ore ago

10.000 de pretexte pentru a denigra CJ Hunedoara

În urma apariției în spațiul public a unui articol semnat de Carmen Cosman Preda care…

18 ore ago

Bulina albă

Mihai Panaitescu, managerul Teatrului de Artă Deva Pentru că la Gala Premiilor UNITEM 2024, ediţia…

18 ore ago

Bulina neagră

Sorin A., autorul a peste 130 de infracțiuni de înșelăciune prin metoda ”Accidentul” Pentru că…

18 ore ago

Chinuită chiar de nepoata pe care a crescut-o ca pe propria fiică

O bunicuță în vârstă de 80 de ani, din Hunedoara, s-a plâns Judecătoriei Hunedoara că…

18 ore ago

Vitezoman lăsat pieton. A cerut să-i fie înapoiat permisul și a dat vina pe stâlpii de electricitate

Un șofer prins de polițiștii hune­do­reni circulând cu 107 km la oră prin localitate a…

18 ore ago