Şuşotesc gurile rele pe la colţuri că mai mulţi edili din zonă s-au cam prins cum vine treaba cu un şef de-al lor. Cu toate că aveau mare încredere în el, oamenii au aflat repede că respectivul nu e de încredere. Zvonerii susţin că la o şedinţă ţinută într-un separeu, pe la o cârciumă, s-au povestit multe lucruri, unele mai frumoase, altele nu chiar aşa. ŞI, ca să vadă edilii noştri care dintre cei prezenţi trădează, s-au pus pe povestit tot felul de lucruri neadevărate, doar, doar află cine e Iuda dintre ei. Nu au aşteptat mult, spun cîrcotaşii, pentru că a doua zi trădătorul şi-a făcut numărul şi le-a spus celor care nu trebuiau să afle ce s-a povestit la întâlnirea cu pricina.
Sudul județului este locul numai bun de dosire a mizeriilor importate de peste mări și…
Robert Vladu, poet și fost actor al Teatrului Dramatic „I. D. Sîrbu” din Petroșani Pentru…
Cristian B., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru hărțuire și riscă…
Echipaje de stingere de la subunitățile ISU Hunedoara din Bretea Română și Totești au intervenit…
O tânără în vârstă de 26 de ani, care se afla în masivul Retezat împreună…
Un bărbat din municipiul Deva a fost reţinut de poliţişti după ce câinele său a…