Ieri, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, a semnat două protocoale de colaborare între administraţia publică locală şi Centrul de Formare Profesională ENAIP Tione Trento, care presupun un parteneriat activ de formare şi pregătire profesională a elevilor de la două instituţii de învăţământ din Deva.
În baza acestor protocoale interinstituţionale, două grupuri de elevi de la Liceul Teoretic ”Teglas Gabor” Deva şi Liceul Tehnologic ”Grigore Moisil” Deva vor beneficia de un stagiu de pregătire practică de două săptămâni la Centrul de Formare Profesională ENAIP din Tione, Provincia Trento, Italia, în perioada 6-18 mai 2019. Elevii vor efectua o parte din practica aferentă anului şcolar 2018-2019, în laboratorul culinar al Centrului de Formare Profesională ENAIP Tione Trento, respectiv la recepţiile pensiunilor şi hotelurilor din Provincia Trento.
„Ne dorim să fie un parcurs formativ pentru elevii dumneavoastră, dar, cu siguranţă, va fi şi pentru ai noştri. Elevii vor alterna activitatea în clasă cu cea profesională, în mod special înclinând spre gastronomie, bucătărie, brutărie şi în restaurant. Vor putea să asiste la cursuri ţinute de mari profesionişti în domeniu. În Italia, gastronomia a căpătat o importanţă deosebită, pentru că promovarea gastronomică este una dintre ideile principale în promovarea turistică“, a declarat directorul Centrului de Formare Profesională ENAIP Tieno Trento, Emilio Salvattera.
„Aceşti elevi se vor pregăti într-o ţară din UE, dezvoltată din punct de vedere al turismului. Aşa cum este bine să învăţăm din exemplele bune şi să preluăm modele, prin acest protocol de colaborare elevii vor avea ce învăţa. Este o şcoală cu dotări foarte bune şi care a luat mai multe premii internaţionale. Sunt convins că va fi o experienţă foarte utilă pentru elevii noştri“, a spus primarul Florin Oancea.
Pe viitor, administraţia locală din Deva are în vedere extinderea parteneriatului cu Centrul de Formare Profesională ENAIP Tione Trento şi pentru alte şcoli din oraşul nostru, pe baza specializărilor pe care le are instituţia italiană.
Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…