Categories: Actualitate

Comunicat de presă. Salubrizarea este politica noastră!

Văzând acuzaţiile nefondate ce se aduc în atenţia opiniei publice cu privire la autorizaţiile necesare desfăşurării serviciului de salubrizare de pe raza municipiului Deva, S.C BRAI CATA S.R.L face următoarele precizări:

Pentru autorizarea punctului de lucru din localitatea Sântuhalm, judeţul Hunedoara, societatea noastră vă informează că s-au întreprins toate demersurile legale în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu, procedura fiind înregistrată la Agenţia de Protecţia Mediului Hunedoara, iar în momentul de faţă ea se află în procesul de analiză şi emitere.
Menţionăm faptul că pentru curăţarea şi igienizarea autospecialelor destinate colectării deşeurilor municipale, societatea noastră are în toate zonele unde activează, contracte ferme încheiate cu spălătorii auto autorizate. În acest sens, dar şi pentru o transparenţa totală, punem la dispoziţia autorităţilor abilitate accesul la aceste informaţii dacă ne vor fi solicitate. De asemenea, pentru curăţarea şi igienizarea recipienţilor destinaţi colectării deşeurilor, societatea BRAI CATA S.R.L respectă angajamentele asumate prin contract şi cerinţele Autorităţii Contractante aşa cum sunt prevăzute în Caietul de Sarcini, având în dotare autospălătoare, iar acest serviciu se prestează ori de câte ori este necesar sau trimestrial, în perioada aprilie- septembrie.
Îi asigurăm pe cetăţenii Devei, dar şi pe cei din localitatea Sântuhalm, că mirosul neplăcut reclamat de o parte din aceştia nu provine din locaţia unde se află garate autospecialele societăţii Brai Cata S.R.L şi îi rugăm pe cei ce fac afirmaţii nefondate să-şi îndrepte atenţia către Depozitul neconform aflat în imediata proximitate a municipiului Deva.
Precizăm că singura politică a societăţii BRAI CATA S.R.L este cea a prestării unor servicii de calitate şi păstrarea unui mediu curat şi civilizat.
Mihai Stana, Manager Comunicare

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității

*Acțiuni ale polițiștilor hunedoreni pentru combaterea infracționalității și creșterea siguranței comunității*   Polițiștii hunedoreni au…

o zi ago

Amenajarea unui living perfect funcțional

Livingul este camera pe care o folosesti cel mai mult si pe care o vad…

o zi ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Investiție de peste 28 de milioane de lei pentru un sistem modern de screening și diagnostic la Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad

Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, face un pas decisiv…

2 zile ago

Uneori, graba nu pune în pericol doar vieți omenești…

Astăzi, „radarul” colegilor noștri de la Poliția Orașului Uricani a surprins un participant neașteptat la…

2 zile ago

Tânăr reținut de polițiști după un act de tâlhărie comis asupra concubinei

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au intervenit de urgență în urma unui apel la…

2 zile ago