Categories: Sport

Echipele hunedorene de minifotbal, eliminate din grupe la turneul final

Sporting Brad, campioana municipiului Deva şi MFC Corvinul Hunedoara, deţinătoarea titlului municipal al Hunedoarei, nu au reuşit să depăşească faza grupelor la turneul final al campionatului naţional de minifotbal. Ambele au terminat pe penultima poziţie în seriile din care au făcut parte, acumulând doar câte trei puncte.

Mai buni ca şi campionii naţionali, dar eliminaţi prematur
Deşi a început turneul cu dreptul, învingând la penaltiuri campioana naţională en-titre, Hermanstadt Sibiu, Sporting Brad nu a continuat pe aceeaşi linie. Campionii Devei au pierdut următoarele două partide, 0-1 cu Beer Hunters Alba Iulia şi 2-3 cu Sanorom Boloteşti. Fără a mai avea şanse la calificarea în sferturile de finală, trupa din Brad a remizat în ultima partidă din grupă, 2-2 cu Divertis Târgovişte, pierzând duelul la penaltiuri. Sporting Brad s-a clasat astfel pe locul 4 într-o grupă din care au avansat în faza eliminatorie Hermanstadt Sibiu şi Beer Hunters Alba Iulia.
MFC Corvinul a avut aceeaşi soartă ca şi colegii din judeţ chiar dacă, la fel, a debutat în competiţie cu o victorie, 3-1 cu Lin&Ema Alba Iulia. Din păcate, hunedorenii au pierdut celelalte trei dueluri, 1-5 cu Old Boys Bucureşti, 0-1 cu AEK Oradea şi 0-1 cu Extratereştrii Bistriţa. Trupa de pe Cerna, a acuzat arbitrajul din duelul cu orădenii, în care le-a fost refuzat un penalti clar în ultimul minut. Cu trei puncte acumulate, MFC Corvinul s-a clasat pe locul 4, mai departe calificându-se Old Boys Bucureşti şi Extratereştrii Bistriţa.
Titlul naţional a revenit grupării Ary&Roby Buftea, care în finala campionatului naţional a dispus de Old Boys Bucureşti, scor 1-0. Medalia de bronz a fost adjudecată de Juventus Sibiu, dubla campioană naţională trecând în finala mică de gruparea Dia Guard Divino Zalău, scor 7-2. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE, ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND VIOLENȚA ÎN FAMILIE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…

20 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un an­gajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…

2 zile ago

Bulina albă

Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…

2 zile ago

Bulina neagră

D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

2 zile ago