Categories: Comunitate

„Zilele Daco-Romane“ la Geoagiu-Băi

Magdalena Şerban

Peste weekend, parcul central al Staţiunii Geoagiu-Băi s-a transformat într-un loc în care vizitatorii s-au putut bucura de o plăcută incursiune în trecut. Primăria şi Consiliul Local al oraşului Geoagiu, în colaborare cu Parohia Ortodoxă şi Colegiul Tehnic Agricol ,,Alexandru Borza ”, au pus la dispoziţia turiştilor şi nu numai, o serie de ateliere interactive, demonstraţii militare şi concursuri, reunite într-o nouă ediţie a manifestării „Zilele Daco-Romane ”.
Străbuni darnici
„Am avut invitaţi speciali, precum membri ai Asociaţiei de Reconstituire Istorică Antică TERRA DACICA AETERNA şi prof. univ. dr. Alexandru Diaconescu de la Universitatea Babeş Bolyai Cluj-Napoca. De asemenea, am primit salutul conducerii administraţiei judeţene şi ne-au onorat cu prezenţa şi alţi reprezentanţi din sfera administrativ-politică. Toţi cei care ne-au călcat pragul au avut ocazia să ia contact direct cu spectaculozitatea luptelor de gladiatori, a disputelor daco-romane şi a demonstraţiilor militare. Din cadrul acţiunii au mai făcut parte prezentări, ritualul de depunere a plăcuţelor votive la izvorul termal roman, ateliere interactive (gastronomie, monetărie, ţesătorie, confecţionare şi prezentare de arme şi echipamente de luptă etc.), diverse concursuri ca aruncarea suliţei, ştafeta pâinii, tir cu arcul şi multe altele. După cum se ştie, aceste locuri au fost, de-a lungul vremurilor, un punct de atracţie pentru daci, romani şi nobili din Evul Mediu. Prin astfel de evenimente urmărim să punem în valoare întregul potenţial al meleagurilor noastre şi să le arătăm celor care ne vizitează ce comori pot descoperi aici. Dacii au ales locul datorită apelor fierbinţi care ieşeau din pământ. Aceleaşi avantaje i-au atras şi pe romani, mari strategi, dar şi mari amatori de lux şi băi termale cu efecte curative. Dar asta nu e totul. Castrul roman Germisara, Cascada Clocota şi restul obiectivelor vin în completarea moştenirii pe care am primit-o. Prin urmare, strămoşii noştri ne-au lăsat aceste avantaje unice pe care e păcat să nu le facem cunoscute şi să le punem la dispoziţia vizitatorilor”, a spus edilul-şef al oraşului Geoagiu, Vasile Cărăguţ.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Ce s-o fi intamplat cu ,,ultimul dac din Orastie,, - Brilinsky - evreu polonez ? Nu il mai cheama nimeni din Dacia libera ?

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 ORE DE POLIȚIȘTII DIN VULCAN, BĂNUIT DE FURT CALIFICAT

Un bărbat din municipiul Vulcan a fost reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de…

18 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Frăția penalilor se pre­gătește să pună mâna pe o urbe din re­giune, ori cel puțin…

20 de ore ago

Anchetatorii olandezi, mai inteligenți decât hoții. Trei ofițeri s-au dat drept comercianți de artă și au intrat în contact cu intermediarii hoților

Procurorii olandezi descriu cazul furtului Coifului de la Coțofenești și a brățărilor da­cice drept unul…

20 de ore ago

Bulina albă

Quentin Maël-Gilles-Eric, adolescent din Petrila Pentru că a obținut Premiul I la Olimpiada Națională de…

20 de ore ago

Bulina neagră

Iulian O., din Petroșani Pentru că este acuzat și judecat pentru infracțiunea de înșelăciune.

20 de ore ago

Atenție! SPEED, o acțiune a polițiștilor de la Rutieră!

Polițiștii rutieri desfășoară, în pe­ri­oa­da 13–19 aprilie 2026, acțiunea SPEED, parte a calendarului european ROADPOL,…

20 de ore ago