Categories: Sport

CNS Cetate Deva se reuneşte fără antrenorul anunţat

Reunirea echipei CNS Cetate Deva, programată azi, de la ora 18.00, se va produce într-o stare de incertitudine. Antrenorul numit în urmă cu trei săptămâni, Gică Barbu, a anunţat că nu va mai prelua gruparea alb-albastră, iar preşedintele Cristi Bobar a fost îndepărtat de la club.

„Nu puteam aduce jucători pe promisiuni!”
Anunţat drept noul antrenor al echipei CNS Cetate Deva în sezonul viitor, Gică Barbu nu va sta pe banca alb-albaştrilor în campionatul ce va începe în 26 august. Tehnicianul de 49 de ani a renunţat să o preia pe CNS Cetate Deva din cauza incertitudinii existente la club. „Din păcate, incertitudinea de la club m-a determinat să iau această decizie. Luni e programată reunirea echipei şi eu aş fi venit cu cinci-şase jucători valoroşi pentru acest nivel. Însă, bugetul clubului nu e votat, nu ştii pe ce te bazezi, nu era rezolvată problema cazărilor, a mesei. Cum puteam să negociem cu acei jucători? În plus, am aflat că preşedintele Cristi Bobar nu se mai află la club. Păi, cum să-l dai afară în momentul ăsta? El vorbise la rândul lui cu nişte jucători, avea relaţii, e un om trecut prin fotbalul mare şi îl dai afară”, a spus Gică Barbu.

„Nu vin să stau în mediocritate!”
Barbu a afirmat că în condiţiile de acum şi cu timpul scurt avut la dispoziţie era imposibil să creeze la Deva o echipă care să lupte la promovare. „Nu am avut pretenţii să am lotul de anul trecut, dar măcar unul la 70-80 la sută din valoarea lui. Cu care să am şanse să mă bat la promovare. Eu pentru locurile 5-8 nu are rost să mai vin. Pentru ce să bat atâţia kilometri, să stau în mediocritate? Îmi pare rău, mă leagă multe sufleteşte, dar în condiţiile astea nu are rost să vin. I-am spus viceprimarului Răzvan Mareş că vom mai discuta atunci când el va avea putere deplină şi vom putea face treaba în mod profesionist. El e un om care iubeşte fotbalul dar sunt prea mulţi alţi factori care îl împiedică să se implice mai mult!”, a afirmat Barbu.
Echipa deveană a rămas şi fără preşedintele Cristi Bobar, care a fost anunţat că se renunţă la serviciile sale, deşi mai are un an de contract. În aceste condiţii, reunirea echipei, care se va produce azi, de la ora 18.00, va fi făcută în condiţii de mare incertitudine, CNS Cetate Deva neavând nici preşedinte şi nici antrenor principal! (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Sprijin pentru persoanele cu probleme de mobilitate, în vederea întocmirii actelor de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Public Local de Evidența Persoanelor și Stare Civilă Deva (S.P.L.E.P.S.C.)…

2 ore ago

Campanie de amploare a polițiștilor din Hunedoara: „PE DOUĂ ROȚI, FII VIZIBIL!” debutează de la 1 octombrie

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara lansează o amplă acțiune de control…

3 ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, MĂSURI FERME PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA VIOLENȚEI DOMESTICE

Două cazuri de violență domestică au fost gestionate de polițiștii din Petroșani și Petrila, în…

3 ore ago

CAPACE DE CANALIZARE FURATE DIN ORĂȘTIE. POLIȚIȘTII AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ ȘI AU LUAT MĂSURA REȚINERII

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Orăștie au identificat, cu operativitate, persoana bănuită că a sustras…

3 ore ago

DEZASTRU TOTAL PENTRU DREAPTA! Guvernul Mureșan A PICAT ZGUDUITOR în Parlament cu un scor rușinos, sub Guvernul Veștea!

Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…

o zi ago