Comunitate

E greu să fii pacient, dar la fel de greu e și să lucrezi în domeniul medical atunci când personalul e insuficient. Fără concedii, în multe cazuri, și cu uzură la maximum. Dr. Emil Stoica, managerul spitalului județean din Deva, explică situația

Magdalena Șerban

Oameni sunt peste tot, fie că e vorba de pacienți, fie că e vorba de personalul din spitale. Doar că legea e doar una și nu întotdeauna reflectă realitatea. E nevoie de personal pentru că cel care activează e super aglomerat de sarcini care în mod firesc ar trebui executate de mai mulți angajați, așa că încetul cu încetul, sistemul sanitar din unele instituții medicale e îmbolnăvit de presiune. Ba mai mult, unii se îmbolnăvesc la propriu. La Spitalul Județean de Urgență Deva trebuie adusă o gură de oxigen. Nu una mare, dar cât să susțină mai bine,

Doar dacă pleacă 7 poate veni unul
,,La momentul acesta, nu medicii sunt problema noastră, ci asistenții și bran­cardierii. Avem nevoie de astfel de posturi. Am făcut un me­mo­riu către Guvern, înaintându-l în primă fază către CJ Hunedoara, după cum e prevederea legală, ca din cele 87 de posturi pe care normativul le-ar permite, să ni se aprobe măcar 45. Oricum, muncitorul din curte e important, statisticiana e importantă, medicul de laborator la fel, brancardierul de la Urgență e im­portant și el, la fel și infirmierele. Cum să stabilim pentru cine să optăm? Deci din ce ni se va aproba și dacă ni se va aproba, trebuie să prioritizăm cumva ordinea. Fiecare e esențial pe nișa lui. Se vacantează în 7 și trebuie luat unul, adică la 7 plecări vine un angajat. Așa zice legea, mai nou. Indiferent cum am selecta, restul vor fi nemulțumiți. Trebuie explicate aceste situații să se înțeleagă de către toată lumea. Am cerut cele 45 de pos­turi Guvernului, deși nor­mal ar trebui 87. Vedem cum se taie de peste tot, așa că nu puteam să emitem cerința maximă de 87, chiar dacă asta e nevoia reală, în condițiile în care se vorbește de aceste tăieri. Mi s-a părut irealizabil. Ini­țial am făcut lista pe 35, dar am re­vizuit-o. Ideea este că mun­ca celor 87 de oa­meni care ar tre­bui să-i avem în spital (ne­exis­tând pos­turi dis­ponibile) e fă­cută de cei care sunt la ora ac­tuală în spi­tal, deci totul cade pe spi­na­rea lor. Sunt și ei oameni, au limite, au pu­teri limitate. Plus că respon­sa­bi­li­tatea în domeniu e imensă. Nu lucrezi cu șuruburi, cu tot respectul pentru cei care fac asta, ci lucrezi cu vieți. Deci pe de o parte e de înțeles de ce unii pacienți sunt nemulțumiți de timpii de așteptare din UPU, de exemplu, dar e de înțeles și că personalul e format din oameni care lucrează în locul celor care de fapt ar trebui să fie angajați, ceea ce nu e normal. Sunt concedii neefectuate și rămase din trecut. Sunt asistenți cu câte 60-70 de zile de concediu neefectuat. Luând exemplu Terapia Intensivă, nu le vom putea da niciodată asta, ducând la închiderea secției preț de vreo 2 luni. E imposibil. Comparativ cu alte spitale, noi nu putem face asta. Același lucru se întâmplă și la Urgență. Și eu mi-aș dori ca atunci când îmi duc un părinte în UPU, automat să vină cineva să se ocupe de el. Toată lumea își dorește. De aceea îmi cer scuze pacienților și aparținătorilor că s-a ajuns aici. Repet: lumea trebuie să știe cum stau lucrurile. Consiliul Județean Hunedoara ne-a ajutat și ne ajută enorm. Dacă spitalul nostru nu a avut parte de investiții, păi nu știu care județean de nivelul nostru mai are. Însă există un sistem pentru toată țara. În teorie e funcțional, în practică sunt lacune. E la nivel național. E o diferență colosală între un spital nou format, unde îți iei totul de la zero, și unul cu state vechi”, a punctat dr. Emil Stoica (foto), managerul Spitalului Județean de Urgență Deva.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura