Categories: ActualitateFlash

După 15 ani de la dispariţia unei femei, procurorii suspectează o crimă

Maximilian Gânju

Mai multe echipe de criminalişti au efectuat verificări în Valea Jiului, într-un spaţiu de pe platforma industrială a Preparaţiei de Cărbune Coroieşti. Anchetatorii fac verificări în cazul unei femei dispărute în urmă cu 15 ani, despre care există suspiciuni că a fost omorâtă.
Dosarul a fost redeschis
Crimă, accident sau sinucidere sunt cele trei piste luate în calcul iniţial de anchetatori, într-un dosar de dispariţie înregistrat în anul 2000 şi redeschis acum. Lucrurile s-au schimbat între timp şi, pe baza probelor adunate, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au indicii temeinice care să-i facă să suspecteze o crimă. De altfel, purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Mirela Negruţiu, a confirmat că se fac cercetări într-un dosar de omor, fără a putea da publicităţii amănunte, dat fiind faptul că ar periclita ancheta. Tot procurorul Negruţiu a mai declarat că dosarul este instrumentat de procurori hunedoreni şi la acţiune au luat parte poliţişti din IPJ Hunedoara, dar şi din alte judeţe.
Percheziţii si săpături în garaj
Potrivit localnicilor din zona preparaţiei, în urmă cu circa 15 ani, o femeie în vârstă de 52 de ani, angajată a preparaţiei de cărbune, n-a mai fost văzută după ce şi-a terminat serviciul şi a ieşit pe poarta unităţii. La acea vreme, în lipsa cadavrului, a fost înregistrată doar dispariţia. Acum, procurorii au redeschis cazul şi au percheziţionat ieri, un garaj aflat în zona Preparaţiei de Cărbune din Vulcan. Anchetatorii au săpat în garaj, existând suspiciunea că ar putea fi îngropate fragmente din cadavrul persoanei dispărute.
Crimă din pasiune, accident sau pistă falsă?
Un angajat al Preparatiei de Cărbune din Vulcan este suspect într-un dosar de omor, caz înregistrat de procurorii hunedoreni in anul 2012. Femeia de 52 de ani, din municipiul Vulcan, a dispărut în luna iunie 2000. A ieşit de la muncă, dar după ce a părăsit poarta preparaţiei, n-a mai fost văzută. Sursele noastre spun că dispăruta ar fi avut un amant, maistru la preparaţie, iar acesta ar fi ucis-o, fiind foarte gelos, dar şi pentru că femeia i-a spus ca trebuie să pună capăt aventurii. Bărbatul respectiv ar fi principalul suspect în cazul acesta de omor, iar anchetatorii aveau bănuiala că victima ar fi fost îngropată într-un garaj de lângă preparaţie. Pe lista celor care ar fi avut motiv s-o ucidă s-ar fi aflat, la un moment dat, şi soţul femeii, dar suspiciunile în cazul lui au fost demontate. Anchetatorii sunt zgârciţi în a oferi informaţii, dar sursele noastre spun că sunt mai mulţi martori ale căror relatări constituie probe indirecte, dar solide pentru acuzare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

21 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

20 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

20 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

20 de ore ago