Festivalul Oamenilor de Zăpadă a devenit deja o tradiţie în Staţiunea Straja din Lupeni, iar în acest weekend, sunt aşteptaţi mii de turişti să admire creaţiile celor care se înscriu în competiţie. Toată lumea va primi un premiu, măcar pentru efort.
Concursul are loc mâine, iar organizatorii se aşteaptă la zeci de concurenţi şi mii de turişti care vor urca în Straja pentru schi. Pârtiile sunt în condiţii excelente, se anunţă ninsori, astfel că sunt toate premisele pentru o minivacanţă reuşită. Festivalul a pornit ca o încercare de a se realiza cel mai mare om de zăpadă din lume, ceea ce s-a şi întâmplat la prima ediţie. Numai că, recordul mondial nu a fost omologat, pentru că organizatorii nu au urmărit acest lucru şi la faţa locului n-a ajuns nici un reprezentant de la Guinness Book.
Festivalul a prins, iar de atunci sunt turişti care vin special la Straja pentru a-şi arăta creativitatea. În anii trecuţi, Festivalul Oamenilor de Zăpadă a adunat aproape 100 de exponate la care au lucrat ore în şir mai bine de 300 de turişti. Mexicani, autoturisme în mărime naturală numai bune de „dat” cheie, pitici ori animale sălbatice au fost exponate care au atras privirile turiştilor şi ale juriului. Toţi concurenţii au fost premiaţi. Sunt mulţi copii care au participat şi ar fi fost dezamăgiţi dacă li s-ar fi spus că omul lor de zăpadă, la care au pus atâta suflet, nu este cel mai frumos.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au intervenit cu promptitudine în urma unui apel la…
Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…
La sosirea echipajelor, cei doi ocupanți ai autovehiculului erau în afara acestuia, niciunul dintre ei…
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…