Categories: Actualitate

Pedeapsă majorată pentru criminalul din Peştera Vacii

Maximilian Gânju

Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul făcut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara în dosarul în care a fost judecat pensionarul din Petrila, pentru că a ucis o localnică şi i-a ascuns cadavrul într-o peşteră din apropierea localităţii.

Costin Munteanu (42 de ani) a fost condamnat de prima instanţă la 13 ani de detenţie şi a făcut şi el apel la sentinţă. Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au dat dreptate procurorilor hunedoreni şi au majorat pedeapsa de la 13 la 15 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, decizia fiind definitivă.
Înfiorătoarea crimă a fost descoperită, la mijlocul lui aprilie 2015, de un turist care a mers să viziteze Peştera Vacii din Munţii Şureanu şi a dat peste cadavrul victimei. Anchetatorii au stabilit că femeia, în vârstă de 42 de ani, din Petrila, a murit din cauza unor lovituri la cap provocate cu un corp contondent. Principalul suspect a fost Costin Munteanu şi abia după un an de zile de anchetă, pe baza probelor ADN, anchetatorii au putut ajunge la el.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago