Drumul cãtre Sarmizegetusa Regia ar putea fi închis pânã la finele anului
Ieri, autorităţile judeţene au semnat contractul de execuţie a lucrărilor pentru modernizarea drumului către Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia cu firma care a câştigat licitaţia, SC Trans Construct Import Export SRL. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Adrian David, astăzi urmează să fie emis ordinul de începere a lucrărilor, iar din acel moment totul va trebui să meargă la foc continuu, astfel încât, în cele cinci luni rămase până la sfârşitul anului 2015, modernizarea căii de acces să fie încheiată.
„Am semnat contractul astăzi (n.r – 10 august) şi mâine (n.r – 11 august), cel mai probabil, va fi dat ordinul de începere a lucrărilor. Toate autorizaţiile necesare au fost emise, astfel încât acestea vor demara în zilele care urmează. Am solicitat celor de la IPJ Hunedoara ca drumul să fie complet închis circulaţiei rutiere pe perioada modernizării acestuia. Sperăm să ni se aprobe cererea, deoarece am adus argumente solide în sprijinul ei. Lucrările vor începe din ambele capete ale drumului şi se va acţiona de la răsăritul soarelui până la apus, atât timp cât va fi lumină naturală. Drumul va avea o garanţie de 36 de luni. Iar constructorul urmează să depună, sub formă de garanţie, o sumă care echivalează cu cinci la sută din valoarea totală a proiectului, aproximativ 900.000 de euro”, a afirmat Adrian David, preşedintele CJ Hunedoara. Acesta a adăugat că astăzi, va merge la faţa locului, pentru a vedea cum decurge organizarea de şantier. Inspecţiile preşedintelui CJ Hunedoara vor avea loc săptămânal la şantierul de la drumul către cetatea dacică, totodată, i se va cere constructorului periodic un raport cu stadiul execuţiei lucrărilor.
Lungimea drumului care urmează să fie modernizat este de aproximativ 18 kilometri. Valoarea totală a proiectului este de 41.587.526,93 de lei, din care contribuţia CJ Hunedoara este de 672.326,96 lei. Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia a fost înscrisă în patrimoniul cultural mondial al UNESCO şi se află în administrarea CJ Hunedoara din 2012. (N. Bumbac)

