Categories: Sport

Drept la replică

la articolul “FOTBAL Liga a III-a. Pregătiri… pregătiri”, apărut în ediţia din 8 februarie a cotidianului MESAGERUL HUNEDOREAN:

 

În calitate de tată şi totodată impresar al fotbalistului David Jude (23 de ani), vreau să sesizez lipsa transparenţei în comunicare din partea antrenorului Ştefan Nanu.
Echipa de la CSM Deva, unde activa fiul meu, a fost plecată în cantonament la Băile Her­culane, în perioada 1-8 februarie. Au fost 22 de jucători, iar pe lângă seniorii din echi­pă au mai fost şi cinci juniori de la echipa se­cundă. Bineînţeles, pentru fiul meu nu a mai fost loc. Declaraţia antrenorului Nanu la adresa lui, potrivit articolului la care fac re­ferire, a fost, ca argument, că „A venit cu 92 de kg, i-am dat două săptămâni să mai dea jos măcar trei – patru kilograme”.
Iar acum să lămurim situaţia. I s-a pus la dispoziţie un termen de o săptămână pentru a da jos cinci kilograme, dar i s-a comunicat că oricum nu va merge în cantonament şi i
s-a recomandat să-şi caute altă echipă la care să se legitimeze. Deci ce rost mai avea mo­tivul conform căruia trebuia să slăbească? Este clar că fie că slăbea, fie că nu, tot nu mai era dorit. Copilul a slăbit şase kilograme în două săptămâni, în prima reuşind să dea jos trei. Într-o situaţie asemănătoare era şi un alt băiat, mai greu ca al meu, ce a slăbit numai două kilograme, dar tot a fost lăsat în cantonament. Nu am nimic cu el, departe de astfel de gând, dar măcar să se spună ade­vărul, nu frânturi care să dea bine.
Ba mai mult, în toamnă, băiatul meu a vrut să plece de la echipă, aşa că antrenorul m-a che­mat la o discuţie, rugându-mă să-l lă­mu­resc să se răzgândească, deoarece l-ar fi lăsat descoperit. Ce s-a schimbat de atunci? Acum, după faza cu slăbitul, când am fost la dumnealui, mi-a spus că îl primeşte, dar la echipa a doua. Păi el e fotbalist de echipa a doua? Mai bine merge chiar în Liga a IV-a, pe primul loc. În toamnă nu se putea fără el şi era foarte talentat, dar acum se pare că i-a dispărut talentul. Să nu uităm că sunt şapte fotbalişti daţi de la Liga a III-a de la Deva la Geoagiu şi Hunedoara, în ligiile inferioare. Totuşi, e vorba de banii judeţului, iar deciziile ar trebui luate în scopuri deloc părtinitoare şi subiective, ci după merit şi urmărindu-se să se atingă succesul.
Nu doresc nimic de la nimeni, ci m-am simţit nevoit să lămuresc conjunctura şi să fac puţină lumină în ograda fotbalului de­vean. Există adevăr sau minciună, jumătăţile nu pot fi catalogate decât ascunzişuri. Mult bine, sănătate şi împliniri tuturor celor care apreciază şi susţin jocul cu balonul rotund.

Traian Felician Jude

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Laurențiu Nistor: Angiograf funcțional la spitalul din Deva. Pacienții nu plătesc costul investigațiilor!

„La Spitalul Județean de Urgență Deva avem un angiograf, vârf de gamă la nivel mondial.…

6 secunde ago

Bulina albă

Irina Bodea, managerul Teatrului Dramatic ,,Ion D. Sîrbu" din Petroșani Pentru că a organizat un…

2 minute ago

Bulina neagră

Adrian I., din municipiul Petroșani Pentru că a fost condamnat la închisoare cu executare pentru…

2 minute ago

La ce pedeapsă s-au înțeles procurorii DIICOT cu polițistul învinuit de corupție?

Tribunalul Hunedoara a considerat că pedeapsa stabilită în baza acor­dului de recunoaștere a vinovăției încheiat…

7 minute ago

Abuzator din Petroșani, condamnat într-un final la închisoare cu executare

Individul în vârstă de 46 de ani și-a lovit fosta parteneră cu un satâr în…

7 minute ago