ANAMARIA GAVRILĂ, candidat POT la Primăria Deva: „Atragerea investitorilor trebuie să devină o prioritate pentru Primărie, noi trebuie să mergem către ei și îi convingem!”

Anamaria GAVRILĂ, candidatul POT la primăria Deva spune cât se poate de clar că un primar are datoria de a face tot posibilul să atragă investitori în oraș. Doar astfel vor fi create noi locuri de muncă și oamenii vor începe să aibă un trai decent.
„În prezent, doar angajații la stat pot spune că au salarii care să le permită să se descurce cât de cât ok de la o lună la alta. Și acesta e un lucru îmbucurător. Dar ce facem cu cei din mediul privat? Cum reușim să-i susținem pe investitori, astfel încât aceștia să își dezvolte afacerile și să își permită să ofere salarii bune și angajaților din sectorul privat? E o întrebare la care actuala adminis­tra­ție nu are un răspuns. Dacă l-ar fi avut, s-ar fi văzut!”, spune ANAMARIA GAVRILĂ, candidat POT la primăria Deva.
Candidatul Partidului Oamenilor Tineri afirmă că e suficient să mergi prin oraș și vei vedea multe clădiri abandonate. Construcții noi care nu sunt folosite. Acest lucru înseamnă eșec. S-a ajuns în situația asta pentru că nimeni n-a avut o viziune coerentă și performantă pentru dezvoltarea mediului de afaceri din Deva. Totul a fost de fațadă, fără o bază reală. Totul a fost făcut de ochii lumii, pentru mo­ment.
„Primarul este cel care trebuie să aibă viziunea. De el depinde direcția în care merge comunitatea. Dacă primarul este un om implicat și mereu aplicat spre găsirea celor mai bune soluții, atunci societatea se dezvoltă. Nu e cazul și la Deva, din păcate. Primăria Deva și-a dovedit incapacitatea de a ști ce să facă pentru mediul privat. Un primar im­plicat face un plan. Știe ce poate oferi an­treprenorilor. Și merge el să îi caute, n-așteaptă să îi bată careva la ușă. E tim­pul ca lucrurile să se întâmple și la Deva!”, completează candidatul POT la Primăria Deva, ANAMARIA GAVRILĂ.
Anamaria Gavrilă precizează că are experiență suficientă în acest do­me­niu și că știe exact ce trebuie să facă pen­tru ca mediul de afaceri să fie încurajat să se extindă și la Deva. Mizează pe rezultate și performanță. Și știe că a­tunci când un antreprenor vede că există deschidere, un plan coerent de dezvoltare pe termen mediu și lung și sprijin din partea autorităților, e aproa­pe imposibil să nu fie convins.
„Avem resursă umană, ce facem cu ea? Nu putem sta pur și simplu și să vedem cum ne pleacă oamenii din oraș. Trebuie să facem ceva ca să-i ținem acasă. Și oamenii vor rămâne acasă dacă au condiții de trai decente și un mediu de viață care le oferă oportunități. Am lucrat pentru fon­duri de investiții și știu cum putem atrage investitorii. Am experiența din Europa și asta mă face să cred că putem reuși să atragem inves­titori și în Deva. Vreau să fiu un sprijin pentru oamenii de afaceri, dar mai ales pentru cetățenii din Deva, care chiar au dreptul la o viață mai bună. Și e de datoria noastră, ca reprezentanți ai lor, să face tot po­sibilul să le-o putem oferi!”, a trans­mis ANAMARIA GAVRILĂ, candidat POT la primăria Deva.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

23 de ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

3 zile ago