Individul în vârstă de 46 de ani și-a lovit fosta parteneră cu un satâr în cap.
Timp de 23 de ani cât au fost împreună, femeia a fost bătută și abuzată permanent de recidivist. De fiecare dată l-a iertat și și-a retras plângerile penale, iar individul a scăpat de pușcărie. Ultimul incident, chiar dacă fosta concubină și-a retras plângerea, l-a trimis direct după gratii. Recidivistul se afla sub interdicțiile impuse de un ordin de protecție, dar s-a dus acasă la fosta parteneră înarmat cu o sticlă în care avea diluant și a încercat să-i dea foc. Judecătoria Petroșani l-a condamnat la 1 și 8 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la distrugere. (M. Gânju)
Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…
Scena politică românească fierbe în culise, mai ales după instabilitatea guvernamentală recentă, iar zvonurile despre…
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…
V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…
Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…
Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…