Categories: Actualitate

Dragobete cu trandafiri social-democraţi la Orãştie

Sâmbătă, Organizaţia Judeţeană a TSD Hunedoara, prin filialele locale din Orăştie, Beriu şi Romos, a organizat în Clubul Tarabostes din oraşul Paliei, o seară dedicată sărbătorii de Dragobete. La eveniment, au participat membri TSD din întreg judeţul, precum şi mulţi simpatizanţi.
Câte un trandafir roşu fiecărei domnişoare
Deşi iniţiată de tineretul de stânga, nu s-a vrut ca acţiunea să fie monopolizată politic. „Noi am mai sărbătorit Dragobetele şi în anii trecuţi, dar nu în club. Este prima dată când celebrăm o seară a iubirii, într-o asemenea locaţie. Am ales Tarabostes pentru că este unul dintre cluburile mari, din judeţ. Nu am vrut să perturbăm însă distracţia celor care s-au aflat în club ca simpli clienţi, aşa că am preferat să ne limităm în a anunţa evenimentul la anumite perioade de timp, prin MC-ul aflat la pupitru. Ceea ce s-a mai întâmplat deosebit a fost că toate fetele venite împreună cu partenerii, au primit câte un trandafir roşu din partea TSD. Şi nu în mod direct, ci le-a fost adus de către ospătari”, spune Dacian Ciodaru, liderul judeţean al TSD Hunedoara.
Cu seniorii aproape
În ceea ce priveşte lista invitaţilor, unul de suflet a fost primarul municipiului Orăştie, Ovidiu Bălan, edilul venind să sărbătorească Dragobetele împreună cu aripa tânără a partidului. „Ne-am bucurat să constatăm că tradiţiile şi obiceiurile românilor au rămas vii, indiferent de năvala de sărbători cosmopolite, importate din occident. Deşi Valentine’s Day are greutatea sa simbolică, nu o egalează pe cea a fiului Babei Dochia. Nu şi la români. Doresc să le mulţumesc pentru invitaţie celor din TSD şi să-i asigur de implicarea şi sprijinul meu, ori de câte ori este cazul”, a afirmat edilul-şef al municipiului Orăştie. De menţionat că manifestarea a continuat aseară la Haţeg, prin organizaţia de acolo, iar în această seară, urmează să se desfăşoare în Valea Jiului. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

6 ore ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

2 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

2 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

2 zile ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

2 zile ago