Cristina Ghenea
Autorii jafului armat, dat în decembrie 2007 la o casă de amanet din municipiul Hunedoara, vor fi aduşi în ţară, pentru judecarea dosarului în care sunt acuzaţi de tentativă de omor calificat şi deosebit de grav. În prezent, cuplul poreclit „Bonnie şi Clyde ai Estului“ este arestat în Ungaria, pentru comiterea a şapte jafuri armate şi patru crime.
Primul termen de judecată – în 19 noiembrie
Dosarul în care Varga Şandor (31 de ani) şi Emese Turi (26 de ani) au fost trimişi în judecată pentru jaful comis în urmă cu cinci ani, la Hunedoara, a fost înregistrat ieri pe rolul Tribunalului din judeţul nostru. Magistraţii au fixat primul termen de judecată pentru data de 19 noiembrie, astfel că inculpaţii vor trebui aduşi la noi în judeţ, pentru a fi prezentaţi instanţei. Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în perioada august – decembrie 2007, Şandor şi iubita sa au pătruns în incinta a patru case de amanet, aflate pe raza diferitor judeţe din ţară. Casierele erau ameninţate cu arma şi nevoite să le dea jefuitorilor toţi banii din casă, dar şi bijuterii. În 17 decembrie 2007, în timpul ultimului jaf comis în România, Şandor a împuşcat, în cap, o angajată a unei case de amanet din Hunedoara. Femeia a supravieţuit, însă a rămas cu un handicap permanent de vedere la ochiul stâng. În prezent, atât Şandor, care este din Codlea, judeţul Braşov, cât şi iubita sa – cetăţean maghiar, se află în spatele gratiilor, în închisorile maghiare, fiind acuzaţi de crime şi jafuri comise pentru bani, pe teritoriul Ungariei.
Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ultima sută de…
Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce participă…
A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.
În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…
Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…
Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…