Categories: Actualitate

Dosare mai puţine la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia

Natalia Bumbac

A scăzut numărul dosarelor, în schimb a crescut calitatea actului de justiţie, aceasta a fost concluzia magistraţilor la prezentarea bilanţului Curţii de Apel Alba Iulia şi a instanţelor din circumscripţia sa. Potrivit comunicatului transmis de Curtea de Apel Alba Iulia, în anul 2015, pe rolul instanţelor din circumscripţia sa, s-a înregistrat un număr de 108.153 cauze, cu 21.100 mai puţine decât în anul 2014, în procente fiind o scădere de 16,33 la sută faţă de anul precedent.

Dosarele de faliment, în creştere
Din totalul cauzelor nou intrate, 9.215 cauze s-au înregistrat la Curtea de Apel Alba Iulia, 25.694 la tribunalele din circumscripţia Curţii şi 73.244 la judecătoriile arondate. Cea mai mare scădere la nivelul tribunalelor s-a înregistrat la Tribunalul Hunedoara, unde numărul dosarelor nou intrate a scăzut în anul 2015 la 10.066, faţă de 11.254 în anul 2014. Şi la 13 din 16 judecătorii din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia numărul dosarelor nou intrate a scăzut faţă de anul precedent. La celelalte trei, printre care Judecătoria Haţeg, numărul cauzelor noi a crescut în 2015 faţă de anul precedent. De asemenea, şi din analiza pe materii a cauzelor nou intrate în anul 2015 la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Alba Iulia, numărul de dosare noi a fost în uşoară scădere. Singura la care a existat o excepţie o reprezintă cauzele în materia falimentului, unde s-a înregistrat o  creştere de peste trei procente, cu 97 cauze mai mult decât în anul 2014. Cea mai mare scădere s-a înregistrat la nivelul cauzelor în materia civilă, unde dosarele nou intrate au scăzut cu 15.078 faţă de anul anterior.
Curtea de Apel Alba Iulia s-a situat în 2015 pe locul şapte la nivel naţional din punct de vedere al încărcăturii pe judecător, cu 634 de cauze/judecător, faţă de media naţională de 675 de cauze/judecător. Încărcătura pe judecător reflectă numărul de dosare pe care l-a avut de soluţionat un judecător în perioada de referinţă şi se calculează prin raportarea numărului total de dosare la numărul mediu al posturilor ocupate în anul 2015.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bărbat reținut pentru 24 de ore, în urma unor focuri de armă în municipiului Lupeni

Un bărbat de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, după ce…

4 ore ago

Atac armat în Lupeni: Patru persoane împușcate bărbat care a încălcat ordinul de protecție

Un incident de o gravitate deosebită a avut loc duminică după-amiază în municipiul Lupeni, unde…

16 ore ago

Bărbat condamnat la o pedeapsă privativă de libertate, depistat de polițiștii din Hunedoara

Polițiștii din municipiul Hunedoara au depistat un bărbat pe numele căruia a fost emis un…

16 ore ago

Tineri reținuți de polițiștii din Vulcan, după sustragerea unui ATV

Intervenție rapidă a polițiștilor din Vulcan după ce proprietarul unui ATV a sesizat, prin apel…

16 ore ago

Ilie Bolojan a spus la Deva că darea în funcțiune a Termocentralei pe gaz de la Mintia se va amâna

Finalizarea lucrărilor la termocentrala Mass Mintia este un lucru foarte important pentru sistemul nostru energetic…

2 zile ago