Categories: Stiri

Doi poliţişti condamnaţi pentru purtare abuzivă

Ieri, Judecătoria Deva a dat sentinţa în dosarul celor doi poliţişti acuzaţi de purtare abuzivă, Sebastian Ciocodeică şi Ioan Horaţiu.
Potrivit minutei instanţei, cei doi au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare, având termen de încercare de cinci ani. Sebastian Ciocodeică şi Ioan Horaţiu au mai fost obligaţi să-i plătească lui Ionuţ Puian suma de 200.000 de lei cu titlu de daune morale. Hotărârea Judecătoriei Deva nu este definitivă, putând fi atacată cu apel. Reamintim cititorilor că Ionuţ Puian acuză că din cauza agresiunilor fizice la care a fost supus de cei doi poliţişti, a rămas fără un rinichi. Acesta susţinea că a fost bătut chiar în sediul Poliţiei Deva. Povestea incidentului a început în noaptea de 15 noiembrie 2009, atunci când, Ionuţ Puian, împreună cu patru prieteni de-ai săi, toţi din Petrila, au fost prinşi în flagrant în timp ce încercau să fure combustibil din autoturisme. Din cauză că nu a vrut să colaboreze cu oamenii legii, Ionuţ Puian ar fi fost bătut, rămânând infirm pe viaţă, pentru că din cauza loviturilor şi-a pierdut un rinichi. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Pacat de ei ca sunt tineri si au familii si copii. Nu e bine ca l-au batut pe acel hot, dar sa nu uitam ca alti politisti au omorit oameni cu masina si au ajuns sefi ori au ramas in politie. Ex: Goga, Mates,s.a. legea nu se aplica corect in aceasta institutie. Cine are ,,spate,, scapa iar cine nu e dat afara.

  • Daaa nu se aplica la Militieni alcolisti... la noi exista doar militie au probe ce vor ei si ge aresteaza ca vor.ei... si mai nou iti fac reclama la ziar sa te puna bine... IPJ Militia

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că între doi colegi din­tr-o unitate sanitară s-a înfiripat o poveste de…

7 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Marin, elev în clasa a XII-a din Orăștie Pentru că a obținut nota 10…

7 ore ago

Bulina neagră

Constantin H., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost reținut, după ce nu a respectat…

7 ore ago

Câți oameni pleacă de la Primăria Deva, după reforma lui Bolojan

Măsurile impuse de Ordonanța 7/2026 obligă autoritățile locale să reducă 30% din posturi până pe…

7 ore ago

Cine sunt firmele din „Mafia deșeurilor”, percheziționate recent

„Mafia deșeurilor” din România a fost zguduită, după ce, zilele trecute au fost efectuate zeci…

7 ore ago

Tată terorizat, fiu recalcitrant chiar și în sala de judecată

Parchetul de pe lângă Judecătoria Petroșani a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție împotriva…

7 ore ago