Dobra: modernizare de uliţe, pe ultima sută de metri din an. Efort financiar din bugetul local
Magdalena Șerban
Deși sunt multe doleanțe administrative, primarii le rezolvă pe cum le permite bugetul local, nu totul putându-se realiza din fonduri europene, deci prin proiecte investiționale câștigate pe diferite axe de finanțare. La Dobra, oamenii au nevoie nu doar de drumuri comunale modernizate, ci și se ulițe asfaltate. Așa că se lucrează la acest capitol, cu forțe proprii.
Vor asfalt peste tot unde e posibil
,,Din fonduri de la bugetul local asfaltăm două ulițe, în Stâncești și Roșcani. Una e asfaltată și cealaltă e parțial asfaltată, dar ambele necesită să fie refăcute. Sunt des tranzitate de localnici, cu precădere, deci sunt importante. Ne încadrăm cu finalizarea lor până la sfârșit de an, fără nici o emoție în acest sens. Una e deja aproape gata. E cam ultima investiție mai consistentă, pe anul curent, din bugetul nostru. Mai avem în plan un parc pentru copii, dar nu știm dacă vom reuși să ne încadrăm pe 2025. Nu știm exact dacă se va putea concretiza anul acesta. În satul Stâncești Ohaba, deci un sat mai sus decât ce am cuprins acum, mai e nevoie de modernizare a 1,5 kilometri de ulițe, pe care să le includem la anul. Drumul comunal e asfaltat până în centrul satului, dar mai trebuie făcute extinderile către biserică și pe unde mai e necesar. Însă după ce vom finaliza și implementarea proiectului de gaz metan, atunci trebuie să revizuim exact și acolo unde s-a intervenit prin lucrările aferente, trebuie să ne apucăm de asfaltat. Fiind asfalt făcut înainte de a se pune problema gazului, asta e situația. În rest, comuna are drumuri comunale asfaltate, modernizate, oferind condiții moderne de trafic. Gazul e deja introdus în 7 sate din 13, fiind făcute inclusiv racordurile până la contor, la oameni la poartă. Mai urmează sate ușoare ca Făgețel, Abucea, Stretea. Oricum, termenul de finalizare e decembrie 2026. Ne ajută Dumnezeu și ducem la bun sfârșit tot ce e pe rol la ora actuală, execuțiile fiind în grafic”, a anunțat primarul din Dobra, Ovidiu Pădurean.


