La dezbatere au participat reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei publice centrale, ai sindicatelor din învăţământ, reprezentanţi ai părinţilor, elevilor şi studenţilor, ai altor instituţii şi organizaţii de referinţă din domeniul educaţiei, precum şi ai unităţilor administrativ-teritoriale.
În cadrul acesteia a fost analizat modul de transpunere în realitate a proiectelor educaţionale finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Finanţarea sectorului educaţiei este stringentă, mai ales în perioada extrem de dificilă pe care o traversăm cu toţii. România trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că generaţia actuală de copii şi tineri nu va fi afectată pe viitor de impactul crizei Covid-19 asupra sistemului de educaţie.
În urma dezbaterii de ieri, se va elabora un raport care să cuprindă concluzii şi propuneri cu privire la reformele şi proiectele de investiţiile ce ar trebui să beneficieze de fondurile puse la dispoziţie prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. (M. Crivăţ)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…