Ce prevede Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru judeţul Hunedoara

Sorina Popa

Deputatul PNL Lucian Heiuş şi can­di­datul liberal pentru funcţia de senator, Vasilică Potecă, au susţinut, sâmbără, o conferinţă de presă. Tema principală a fost Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
„Este vorba de peste 30 de miliarde de euro, bani care vor fi absorbiţi de România. Ţara noastră are, astfel, o şansă istorică, să crească traiul cetăţenilor ei. Guvernul liberal este singurul capabil să ducă la bun sfârşit acest plan. Ideea este ca nivelul de trai al românilor să crească prin implementarea pla­nului respectiv. Sunt foarte mulţi bani europeni pe care trebuie să-i folosim. Pentru judeţul Hunedoara, Planul De Redresare şi Rezilienţă are prevăzut 32 de milioane de euro pentru un drum expres Deva-Hune­doa­ra, bani pentru mediul de afaceri, pentru tran­ziţia la energia verde. Numai noi, libe­ralii, ştim cât de importantă este dez­voltarea mediului de afaceri ”, a spus deputatul PNL Lucian Heiuş, care can­di­dează pentru un nou mandat de parla­mentar.
Candidatul PNL de pe locul întâi pentru Senatul României, Vasilică Potecă, a sus­ţinut că Uniunea Europeană a arătat că în România birocraţia este pera mare. „PNL a gândit un sistem de reducere a birocraţiei. Pe de altă parte, municipiul Deva va avea un spital municipal nou. Da, va fi construit un spital nou aici”, a declarat Vasilică Potecă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Planul ar trebui să prevadă si eliminarea publicului pt doctori.
    Mai ales pt cei care cer si conditioneaza actul medical.
    De ex.cristut de la spitalul hunedoara!

Recent Posts

Certeju de Sus începe să urce pe scara modernizării. Copiii, în centrul atenției administrative

Magdalena Șerban Comuna Certeju de Sus a fost privată de multe, de-a lungul anilor, fiind…

o oră ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonarii de serviciu din re­gi­u­ne au acul fin și ne-au adus la cunoștință o tărășenie…

22 de ore ago

Bulina neagră

Marius P., din Lupeni Pentru că riscă să ajungă după gratii pentru infracțiunea de lovire…

22 de ore ago

Bulina albă

Matteo Albei, sportiv din Petrila Pentru că a luat medalia de bronz la Cupa României…

22 de ore ago

Poliția Locală Deva: La datorie, aproape de oameni!

• Polițiștii locali, în prima linie pentru ordine și siguranță în comunitate De la intervenții…

22 de ore ago

Operațiunea JUPITER: Percheziții de amploare în București și în patru județe. Dosar penal pentru promovarea simbolurilor fasciste, legionare și antisemite

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, sub coor­do­narea Parchetului…

22 de ore ago