Dezbatere cu tema „Educaţia în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă”

Comisia pentru învăţământ din Camera Deputaţilor, al cărei preşedinte este de­putatul PSD de Hunedoara Natalia-Elena Intotero (foto), a organizat, ieri, dezba­terea cu tema „Educaţia în Planul Na­ţio­nal de Redresare şi Rezilienţă”, care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului şi on-line, fiind transmisă în direct pe website-ul Camerei Deputaţilor.
La dezbatere au participat reprezentanţi ai instituţiilor administraţiei publice cen­trale, ai sindicatelor din învăţământ, repre­zen­tanţi ai părinţilor, elevilor şi studenţilor, ai altor instituţii şi organizaţii de referinţă din domeniul educaţiei, precum şi ai unităţilor administrativ-teritoriale.
În cadrul acesteia a fost analizat modul de transpunere în realitate a proiectelor edu­caţionale finanţate prin Planul Naţio­nal de Redresare şi Rezilienţă. Finanţarea sectorului educaţiei este stringentă, mai ales în perioada extrem de dificilă pe care o traversăm cu toţii. România trebuie să ia măsuri pentru a se asigura că generaţia actuală de copii şi tineri nu va fi afectată pe viitor de impactul crizei Covid-19 asupra sistemului de educaţie.
În urma dezbaterii de ieri, se va elabora un raport care să cuprindă concluzii şi pro­pu­neri cu privire la reformele şi proiectele de investiţiile ce ar trebui să beneficieze de fon­durile puse la dispoziţie prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă. (M. Crivăţ)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

15 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

21 de ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago