Categories: Sport

Dezastru la Stadionul „Cetate”

Ciprian Marinuţ

Revenit în proprietatea autorităţilor locale după renunţarea la concesiunea faţă de SC Agro Company, Stadionul „Cetate” Deva şi-a dezvăluit, ieri, „faţa urâtă”, când a fost inspectat de oficialii Primăriei Deva.

Vestiarele, sala de mese, cea de conferinţe şi pista de atletism care înconjoară terenul principal de joc se prezintă ca după război, astfel că baza sportivă aproape că nu mai poate fi folosită. „Nici nu cred că mai putem vorbi de o bază sportivă în adevăratul sens al cuvântului. Totul a fost lăsat de izbelişte, totul este în paragină, nu se mai poate folosi nimic. Pista ce înconjoară terenul, vestiarele, băile şi celelalte săli din incinta stadionului sunt într-o stare deplorabilă. Este inadmisibil ca un municipiu reşedinţă de judeţ să nu aibă o bază sportivă adecvată, cu atât mai mult cu cât în apropiere avem şi Colegiul Naţional Sportiv, care produce şi în aceste condiţii improprii, campioni pe bandă rulantă”, a declarat Petru Mărginean, ieri, când a inspectat Stadionul „Cetate”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

21 de ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

21 de ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

21 de ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

21 de ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

21 de ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

21 de ore ago