Categories: EvenimentFlash

De mâine, se scumpeşte apa potabilă!

De la 1 septembrie, locuitorii judeţului care beneficiază de serviciile societăţii ApaProd Deva vor trebui să scoată mai mulţi bani din buzunare, pentru plata apei şi a canalizării. Excepţie fac locuitorii din Valea Jiului şi din Orăştie, unde operatorii sunt alţii decât societatea Apa Prod. Creşterea tarifului nu este, din fericire, prea mare.
Astfel, un metru cub de apă potabilă va costa, de mâine, 3,63 de lei, inclusiv TVA, pentru populaţie, şi 2,93 de lei, pentru restul utilizatorilor. În ceea ce priveşte canalizarea, aceasta va fi de 1,57 de lei/mc pentru populaţie şi de 1,27 de lei/mc pentru restul utilizatorilor. Creşterea preţurilor a hotărât-o Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Aqua Prest Hunedoara”, aflată în subordinea Consiliului Judeţean. Potrivit lui Bogdan Leucuţa, purtătorul de cuvânt al SC Apa Prod, se ajunge astfel, la media naţională a preţului apei potabile. În judeţ avem, se pare, una dintre cele mai bune ape. Ultima mărire de preţ s-a făcut în urmă cu aproape doi ani. Apa Prod are de primit pentru serviciile prestate populaţiei restanţe care se ridică la 6,4 milioane de lei. Cele mai mari datorii le au locuitorii din municipiile Deva şi Hunedoara. (S. Popa)

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Informatiile din aricol sunt utile, dar incomplete. Trebuiau scrise, tarifele pana la data majorarii sau procentele de majorare. Din articol reiese ca populatia are tarife mai mari, desi au consumuri mai mici decat utlizatorii industriali, deci discriminare in utilizarea resurselor. Multumim pentru informare.

  • Banii de apa si canal platiti de hunedoreni,trebuie sa ramana in Hunedoara,nu la Deva,apa meteorica scumpa.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

5 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

5 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

5 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

5 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

5 ore ago