Primăria Deva anunţă că de luni, 20 noiembrie 2017,începe eliberarea tichetelor gratuite de călătorie pentru transportul în comun pe raza municipiului Deva, pentru perioada decembrie 2017-martie 2018.
Pensionarii cu venituri mai mici de 800 de lei/lună îşi vor ridica tichetele de călătorie de la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” Deva (holul intrării principale), în perioada 20 noiembrie – 8 decembrie 2017, de luni până joi, între orele 8.00-15.00, şi vineri, între orele 8.00-13.00. La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie) și a actului de identitate.
Veteranii de război, foştii deţinuţi politici, refugiaţii şi deportaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi Cetăţenii de Onoare ai Municipiului Deva îşi vor ridica tichetele gratuite de călătorie de la sediul Primăriei Municipiului Deva, camera 22, de luni până vineri, între orele 9.00-13.00. La ridicarea biletelor este obligatorie prezentarea actului de identitate.
Pentru beneficiarii tichetelor gratuite de călătorie care se află în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a biletelor va fi prelungită până în data de 22 decembrie 2017. În intervalul 11-22 decembrie 2017, aceştia îşi vor ridica biletele de călătorie pentru transportul în comun de la sediul Primăriei Municipiului Deva, de luni până vineri, între orele 9.00-11.00. (Adriana Clej)
Gurile rele din târg șușotesc intens pe la colțuri despre un funcționar care a uitat…
Valeriu Butulescu, reputat poet și prozator din Petroșani Pentru organizarea unui simpozion dedicat marelui Constantin…
Andrei M., din Petroșani, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată pentru furt calificat.…
O mamă în vârstă de 25 de ani și fiul ei de numai 6 ani…
Un consumator de droguri din orașul Călan, județul Hunedoara, a fost condamnat de magistrați la…
Magdalena Șerban Când conducerea publică și cea a spitalului își dau mâna, rotițele se mișcă…