De astăzi, la Deva, se eliberează tichetele gratuite de călătorie pentru transportul în comun de pe raza municipiului. Între beneficiarii acestor gratuităţi se regăsesc pensionarii cu venituri mai mici de 800 de lei pe lună.
Aceştia îşi pot ridica tichetele de călătorie de la Centrul Cultural “Drăgan Muntean” până în data de 9 decembrie a.c., după următorul program: luni-joi, între orele 8-15, şi vineri, între orele 8-13. La ridicarea tichetelor este obligatorie prezentarea ultimului cupon de pensie (copie).
O altă categorie de beneficiari de tichete gratuite de călătorie o reprezintă veteranii de război, foştii deţinuţi politici, deportaţii şi refugiaţii, revoluţionarii, donatorii de sânge şi cetăţenii de Onoare ai municipiului Deva. Aceştia pot intra în posesia respectivelor documente de călătorie la sediul Primăriei municipiului Deva (cam. 22), în aceeaşi perioadă (21 nov – 9 dec), de luni până vineri, între orele 9-13.
Pentru beneficiarii tichetelor gratuite de călătorie care se află în situaţii deosebite (probleme medicale, absenţă din localitate etc.), perioada de distribuire a tichetelor se prelungeşte până în data de 23 decembrie 2016. (D. Popescu)
Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a lansat critici dure după ce un proiect european gestionat…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara – Biroul de Investigații Criminale au reținut, la data…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în…
O familie de tineri din Bucureşti, despre care părinţii nu mai ştiau nimic de două…
Spun gurile rele că s-au terminat banii pentru unii care au luat cât au putut…