Deşeuri periculoase, descoperite la un service auto din Deva; a fost deschis dosar penal
O cantitate 300 de litri de ulei uzat şi 40 de kilograme de deşeuri periculoase au fost descoperite de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase Hunedoara la un service auto din municipiului Deva, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru gestionarea defectuoasă a deşeurilor, a informat joi Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).
Nu au lua măsurile necesare
Deşeurile au fost găsite în urma unei acţiuni de control efectuată de poliţişti în Deva pe linia prevenirii şi combaterii faptelor care aduc atingere mediului înconjurător şi sănătăţii publice.
„În urma verificărilor efectuate la punctul de lucru al unei persoane juridice care desfăşoară activităţi de service auto, poliţiştii au identificat o cantitate semnificativă de deşeuri periculoase – 300 de litri de uleiuri uzate de motor şi 40 de kilograme de filtre de ulei. Reprezentanţii legali ai societăţii nu ar fi luat măsurile legale necesare pentru predarea acestor deşeuri către un operator economic autorizat, lipsind un contract valabil pentru colectarea şi eliminarea lor, aşa cum prevede legislaţia în vigoare”, precizează IPJ Hunedoara.
Întreaga cantitate de deşeuri periculoase a fost indisponibilizată şi lăsată în custodia agentului economic, care a fost obligat să le predea către un operator autorizat pentru colectare sau eliminare.
Acţiunile poliţiştilor vor continua şi în perioada următoare. (A.N.)

