Descoperire șocantă la Deva! Osemintele unui bărbat mort din 2023, găsite acum într-o casă de pe strada Aurel Vlaicu
Osemintele unui bărbat de 79 de ani, din Deva, care a decedat în octombrie 2023, au fost găsite de poliţişti în locuinţa fiului său, în urma unei verificări făcute la domiciliul celor doi, a informat, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
A sunat la poliție
Investigaţia a început după ce nepotul bătrânului a sesizat, prin numărul de urgenţă 112, că tatăl şi bunicul său nu au mai fost văzuţi de vecini de o perioadă de timp.
Echipajul de poliţie care s-a deplasat la adresa indicată l-a găsit pe tatăl tânărului, însă la solicitarea de a-l vedea şi pe bunic, bărbatul le-a spus oamenilor legii că acesta ar fi decedat din luna octombrie 2023, fără să poată oferi alte detalii privind împrejurările sau alte demersuri legale ulterioare.
„Având în vedere aceste aspecte, poliţiştii au efectuat verificări în locuinţă, iar într-una dintre încăperi au fost identificate osemintele unei persoane, aflate într-un pat. Situaţia a impus demararea de cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care a survenit decesul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ucidere din culpă”, a detaliat sursa citată.
A încasat pensia?
Fragmentele de oase umane au fost ridicate de către specialiştii Serviciului de Medicină Legală Hunedoara, urmând ca prin raportul medico-legal de constatare a decesului, să fie stabilite cauzele morţii.
Cercetările continuă, urmând ca poliţiştii să dispună măsurile legale care se impun în funcţie de rezultatele investigaţiilor.
Potrivit unor surse, fiul bărbatului găsit mort le-ar fi spus vecinilor că are grijă de tatăl său, bolnav, îi duce mâncare și îl spală. Însă, există suspiciuni că acesta nu a anunțat decesul tatălui său, ca să-i încaseze pensia. (A.N.)

