Deputatul PSD Natalia Intotero: Forța noastră, ca popor, stă în unitate și solidaritate
Celebrăm un moment esențial din istoria noastră – Unirea Principatelor Române din 1859, un reper esențial al istoriei noastre moderne.
„În această zi importantă am ales să cinstesc memoria fondatorilor României moderne la Patriarhia Română. Pe cunoscutul Deal al Mitropoliei din București, lângă Catedrala Patriarhală istorică se află locul fostei clădiri a Mitropoliei Țârii Românești unde s-au desfășurat lucrările Adunării elective din 1859, care a ales la 24 ianuarie pe Domnitorul Moldovei Alexandru Ioan Cuza și Domnitor al Țârii Românești, înfăptuind astfel Unirea celor două Principate Române.
E un moment potrivit să ne reamintim că forța noastră stă în unitate și solidaritate și că, în urmă cu 167 de ani, liderii politici ai vremii au renunțat la orgolii pentru ca împreună să înfăptuiască Mica Unire, punând astfel interesul poporului pe primul loc.
La mulţi ani, dragi români din lumea-ntreagă, de ziua Unirii Principatelor!”, a spus deputatul PSD
de Hunedoara, Natalia Intotero (foto), vicepreședintele Camerei Deputaților. (A.N.)

