Declaraţie politică a deputatului PSD Laurenţiu Nistor. România trebuie să se unească în jurul interesului naţional

O dezbatere pe tema democraţiei şi a justiţiei în România a avut loc, pe 22 martie, în Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) din Parlamentul European.

O dezbatere care pe fond a fost utilă, cei interesaţi fiind informaţi cu privire la evoluţia ultimelor evenimente din România, cu decizii clare şi argumente. Am constatat însă cu tristeţe, dar şi cu revoltă, faptul că din partea ţării noastre au vorbit oameni care au uitat că sunt români şi nu s-au putut abţine să nu dezinformeze şi să nu lanseze afirmaţii ce nu au legătură cu realitatea. Am reuşit să fim, astfel, singura ţară care îşi spală rufele în Parlamentul European.
Filosoful Gabriel Liiceanu, care a ştiut mereu să se adapteze conjuncturilor politice, a făcut-o şi de această dată. A acceptat să o sprijine pe doamna Monica Macovei, intrând în corul isteric dirijat de aceasta. Nu ne explicăm altfel cum, domnul Liiceanu a afirmat că liderul PSD, Liviu Dragnea, ar fi spus că îşi doreşte demiterea şefei DNA, respectiv demiterea doamnei Laura Codruţa Kovesi. O dezinformare gravă, având în vedere că această afirmaţie nu există. Intelectualii de nivelul lui Gabriel Liiceanu nu ar trebui să intre în astfel de jocuri ale dezinformărilor, cu atât mai mult cu cât se afla acolo într-un context de reprezentare a României.
De altfel, Liviu Dragnea a afirmat că se gândeşte să depună o plângere penală împotriva lui Gabriel Liiceanu pentru cele afirmate la Bruxelles. Un demers pe care îl susţin, având în vedere că declaraţiile domnului Liiceanu sunt false.
În aceeaşi notă s-a desfăşurat şi discursul Monicăi Macovei, care a lansat în mod repetat atacuri la persoană, cu mesaje inacceptabile ce au un efect direct asupra imaginii ţării noastre. Astfel de afirmaţii pun într-o lumină falsă atât instituţiile din România, cât şi liderii politici, lideri aleşi democratic în urma votului liber exprimat de români în 11 decembrie 2016. Pot înţelege faptul că doamna Macovei ştie să acţioneze doar la comandă şi să îndeplinească ordine, dar când îşi reprezintă ţara ar trebui să folosească raţiunea.
Manipulări, dezinformări, circ ieftin – sunt doar câteva dintre cuvintele ce pot descrie ceea ce au făcut cei doi români la Bruxelles. Acum, când se vorbeşte despre două viteze în UE, România trebuie să se unească în jurul interesului naţional, cel mai nociv lucru fiind să vorbim despre ţara noastră pe două voci.
Laurenţiu Nistor, deputat PSD,
Circumscripţia electorală nr. 22, Hunedoara

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Nu prea cred că Tăriceanu și Dragnea sunt interesul național al României,cu alte cuvinte Nistor ne spune , nu ne mai criticați când vă furăm și vă luăm de proști fiindcă faceți România de râs............ăata da tupeu de politician

Recent Posts

Suntem în teren! Intervenim pentru înlăturarea efectelor furtunii care a lovit Hunedoara în această după-amiază şi seară

Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…

o zi ago

REȚINERE ȘI ORDIN DE PROTECȚIE ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…

o zi ago

Doi polițiști din Uricani au salvat viața unui copil de doi ani!

Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…

o zi ago

Ziua Minerului, marcată în Valea Jiului

Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…

o zi ago

GURA LUMII

  Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o an­gajată și-a făcut…

o zi ago

BULINA ALBĂ

Vasile Laurențiu Sorin, pensionar miner din Petrila, pasionat de fotografie Pentru expoziția „365 de portrete…

o zi ago