Senatorul Cristian Resmeriţă, despre situaţia de la CEH: Minele, termocentralele se închid, iar directorii iau salarii exorbitante

Sorina Popa

Senatorul PSD Cristian Resmeriţă (foto) a făcut mai multe interpelări în Parlament, pe tema Complexului Energetic Hunedoara. Mai precis, senatorul social-democrat i-a cerut ministrului Energiei, Toma Petcu, să prezinte activitatea directorului general, al Consiliului de Administraţie, cum s-au făcut ultimele angajări, de director economic, director comercial, de ce s-a decis să se închidă minele Lonea şi Lupeni?

“Vreau să ştiu ce comisie a hotărât să se închidă minele Lonea şi Lupeni. Sunt mii de oameni care vor fi afectaţi de o asemenea decizie, care depind de deciziile conducerii Complexului. Au fost informate sindicatele despre hotărârile acestea? Pentru că sindicaliştii susţin că nu. Nu am nimic cu directorul general, însă el trebuie să aibă o strategie. El nu comunică cu nimeni. Fiecare îşi aduce oamenii apropiaţi în firmă, dar în schimb îi dă pe alţii afară. Ce criterii au stat la baza selecţiei noilor angajaţi din conducere? Am cerut să se pună la dispoziţie fişele posturilor pentru cei nou numiţi. Au instituit o teroare în CEH. Vreau să văd care este viziunea conducerii Complexului şi a Consiliului de Administraţie. Directorii iau salarii foarte mari, zeci de mii de lei. Termocentrala Mintia riscă să se închidă luna viitoare, dacă pierde procesul cu Garda de Mediu, unele mine se închid, iar directorii de la CEH iau salarii exorbitante”, a declarat senatorul Cristian Resmeriţă pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

39 de secunde ago

INSEMEX, prezent la evenimentul european „Clean Energy, Restored Lands: The Path Forward for Coal Regions”, ce a avut loc în Germania

Magdalena Șerban Recent, o delegație a Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare pen­tru Securitate Minieră și Pro­tec­ție…

18 minute ago

Lecția de la Deva: Investiție de 2,5 milioane de lei, finalizată în timp record pentru siguranța pacienților de la spitalul județean

Magdalena Șerban Spitalul Județean de Urgență Deva a implementat o investiție de 2,5 milioane de…

20 de minute ago

Drumul spre stațiunea Râușor prinde contur: Investiție de 6,8 milioane de lei pentru modernizarea DJ 686

Accesul rutier către stațiunea montană Râușor va fi modernizat complet în următorii doi ani. Președintele…

42 de minute ago

Bărbat din Vâlcea, reținut de polițiști după ce ar fi agresat sexual o minoră de 13 ani din Deva

Un bărbat în vârstă de 51 de ani, din județul Vâlcea, a fost reținut pentru…

47 de minute ago