Categories: Eveniment

Dealerul de droguri a primit trei ani de puşcărie

Nicoleta Popa

Alin Laurenţiu Hanganu (foto), considerat de poliţişti unul dintre cei mai importanţi dealeri stradali de droguri de risc din judeţ, a fost condamnat ieri de instanţa Tribunalului Hunedoara, la trei ani de închisoare şi doi ani de interzicerea unor drepturi.

Acesta a fost condamnat pentru deţinere pentru consumul propriu şi trafic de droguri de risc. Totodată, acesta trebuie să plătească statului român suma de 2.210 lei, ce reprezintă cheltuieli judiciare. Sentinţa Tribunalului Hunedoara nu este definitivă, condamnatul putând face apel, în 10 zile de pronunţare, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Considerat capul reţelei

Potrivit anchetatorilor, Hanganu i-a vândut unui ofiţer sub acoperire, în perioada noiembrie-decembrie 2009, mai multe cantităţi de haşiş. În intervalul 2008-2009, el a organizat în municipiul Hunedoara o adevărată reţea, formată din şase-şapte persoane, care aproviziona cu droguri consumatorii din întreg judeţul, el fiind considerat capul grupării.

Alin Laurenţiu Hanganu mai este judecat şi în dosarul „Tsunami 2”, alături de alţi 13 hunedoreni, tot pentru trafic şi consum de droguri. Hanganu se află închis la Penitenciarul Aiud.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

12 ore ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

12 ore ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

12 ore ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

12 ore ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

12 ore ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

12 ore ago