Categories: Sport

Cupa României la aeromodelism, la Simeria, în acest weekend

La sfârşitul acestei săptămâni se va des­fă­şura, pe platoul din apropierea oraşului Si­me­ria, tradiţionala competiţie de aeromodele, Cupa României. Au confirmat participarea sportivi de la cluburile aeronautice din Pi­teşti, Ploieşti, Cluj Napoca, Galaţi, Brad, Hu­ne­doara, Deva, Tg. Mureş, Odorheiul Se­cu­iesc, Satu Mare, Salonta şi Cristurul Se­cu­iesc.

Va fi Campionatul Mondial
Se va evolua la probele de planoare pro­fe­sio­nale F1 A, atât la seniori cât şi la cele două secţiuni ale juniorilor .
Organizatorii ne-au comunicat că la pro­be­le de seniori şi juniori vor evolua şi com­po­nenţii loturilor naţionale. Va fi prezent aici şi campionul mondial en-titre, brădeanul Aure­lian Brînzoi, acum maestru emerit al spor­tu­lui, legitimat la CSA Aurul Brad.
Competiţia programată la finalul acestei săptămâni se va desfăşura după următorul program: vineri 18 iunie- antrenamentele oficiale, sâmbătă 19 iunie -între orele 8 -15 proba de planoare profesionale F1 A, de la ora 18 la 20 sunt programate probele de baraj, fly-off, iar la ora 21 este programată festivitatea de premiere.
Există în program şi o rezervă penntru aceas­­tă competiţie, pentru ziua de duminică, când între orele 8 şi 14 se pot desfăşura întrecerile restante din prima zi. Ca de obicei, or­ganizatorii pregătesc premii deosebite pentru sportivii de pe podiumul de premiere iar noi completăm această ştire cu informaţia că la începutul lunii iulie pe acelaşi am­pla­sa­ment de la Simeria se vor desfăşura între­ce­rile Cam­pionatului Mondial de aeromodelism.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o ali­an­ță a nelegiuiților.…

13 ore ago

Bulina albă

Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…

13 ore ago

Bulina neagră

Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.

13 ore ago

Bătrână de 88 de ani, bătută în propria casă de către fiu

Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…

13 ore ago

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni

Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…

13 ore ago