Categories: Sport

Aeromodelismul de la Simeria, o întrecere reuşită

La Simeria, au fost în acest weekend or­ga­nizate întrecerile ediţiei 2021 a tradiţionalei competiţii de nivel naţional, Cupa României la aeromodelism.
Au participat sportivi de la cluburile aero­nautice din Piteşti, Ploieşti,Cluj Napoca, Ga­laţi, Brad, Hunedoara, Deva, Tg. Mureş, Odor­heiul Secuiesc, Satu Mare, Salonta şi Cris­turul Secuiesc care s-au întrecut în proba planoarelor la planoare profesionale F 1 A, atât la seniori cât şi la cele două sectiuni ale juniorilor .
La finalul unei zile de concurs palpitante, cu o vreme deosebită pentru acest sport, mul­tiplul campion naţional Aurel Brînzoi (Aurul Brad) s-a impus la categoria seniorilor, el fiind urmat de Szilard Szijjarto (Metalul Salonta) şi de Vlad Cristea (CSU Ploieşti).
În clasamanetul individual al juniorilor I
s-au impus reprezentanţii clubului din Brad, Daniel Făcăleţ, Tudor Brădeanu şi Teodor Mârza, iar la juniori mici, Bogdan Chereches (Hunedoara), Larisa Pui şi Antonia Faur (ambele de la Aurul Brad).
Echipa seniorilor de la CSA Aurul Brad a câştigat locul I fiind urmată de FC Argeş şi Me­talul Salonta, la juniori I au câştigat re­pre­zentanţii din prima echipă a gazdelor urmaţi de Poli Cluj şi cea de a doua echipă de la Aurul Brad iar la juniori mici locul I a fost ad­ju­decat de Aurul Brad, urmaţi de cei din Hu­nedoara şi cei de la CSU Ploieşti.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago