Categories: Sport

Festival mondial de aeromodele, la Simeria

Ciprian Marinuţ

Peste 100 de aeromodelişti din mai mult de 15 ţări îşi vor etala măiestria la etapa de „Cupă Mondială” care va avea loc în premieră, în acest weekend, la Simeria. Nouă sportivi de la Aurul Brad şi alţii aproximativ 30 de la cluburi din Ploieşti, Tg. Mureş, Piteşti, Salonta, Galaţi şi Bucureşti vor reprezenta România la această primă competiţie de aeromodele cu anvergură mondială ce se desfăşoară în judeţul Hunedoara.
Evenimentul sportiv al weekend-ului
Etapa de „Cupă Mondială” care va avea loc în premieră în judeţul Hunedoara reprezintă evenimentul sportiv numărul unu al acestui sfârşit de săptămână în judeţul nostru, datorită numărului mare de participanţi din străinătate şi a valorii concurenţilor. Alături de sportivii din România s-au înscris deja în competiţie aeromodelişti din Turcia, Lituania, Ucraina, Polonia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Croaţia, Norvegia, Suedia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Macedonia şi Bosnia Herţegovina, iar azi se mai pot înscrie ultimii veniţi. Concursul va avea trei probe la planoare profesionale, respectiv A2, A1 şi B2, iar mulţi dintre concurenţii care se vor alinia la start au în palmares medalii la competiţii internaţionale de top. „Va fi un concurs de foarte bună calitate, deoarece la start se vor afla concurenţi foarte valoroşi. Noi, cei de la Clubul Aurul Brad, vom concura cu cinci sportivi la seniori şi cu patru la juniori şi ne propunem să contribuim la clasarea României pe podium la general şi să obţinem şi rezultate valoroase la individual”, a spus Adrian Macsim, antrenorul coordonator al CS Aurul Brad, dar şi al Lotului Naţional de Juniori al României. Clubul Aurul Brad va fi reprezentat în concurs de Răzvan Borza, Paul Manaţe, Denis Grigorescu şi Orlando Ridiger (ambii de la Centrul de Plasament Brad) la juniori şi de Aurel Brânzoi, Ioan Mascovschi, Ciprian Mureşan, Călin Beckeşi şi Andrei Aprodu, la seniori.
Întrecerea va avea loc pe platoul de la intrarea în localitatea Simeria, deoarece indiferent de direcţia vântului, nu vor fi probleme cu rătăcirea unor aeromodele. Etapa de „Cupă Mondială” de la Simeria este organizată de Clubul Sportiv Simeria şi Primăria Simeria în colaborare cu CS Aurul Brad, Federaţia Română de Modelism, ATTE Brad, CC Cristuru Secuiesc, PC Deva şi Federaţia Internaţională de Aeromodele.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Copilăria, celebrată la Certeju de Sus. A fost o zi în care fericirea a triumfat, iar cei mici s-au bucurat

Magdalena Șerban   Frumusețea de a fi copil stă în lipsa grijilor, în capacitatea de…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră, care se dă mai tare decât…

21 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcția de președinte al…

22 de ore ago

Bulina neagră

R.C., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat pentru infracțiunea de agresiune, bărbatul nefiind…

22 de ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a plecat în Alaska pentru Muntele McKinley; ultimul din circuitul Seven Summits

Într-o lume nebună, mai sunt și oameni care își urmăresc visele. Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din…

22 de ore ago

Fabrica „suta de euro” la imprimantă. Hunedoreanul care a inundat târgurile de animale din Ardeal și Oltenia cu euro falsificați – salvat de prescripție

O imprimantă multifuncțională, câ­teva topuri de hârtie cumpărate din comerț și cartușe cu cerneală caligrafică.…

22 de ore ago