Categories: Actualitate

Cum s-a dat de gol un hoț din locuințe

Tânărul din municipiul Deva a intrat în gospodăria vecinului și a furat mai multe acareturi, dar și un telefon mobil. De pe abonamentul vecinului și-a încărcat mai multe cartele tele­fo­nice fără să realizeze că va fi imediat descoperit.

A dat vina pe iubită
Procurorii l-au învinuit de furt cali­ficat, acces ilegal la un sistem infor­ma­tic şi efectuarea de operaţiuni finan­ciare în mod fraudulos. În primă fază, individul a dat vina pe concubina lui. Apoi a susținut că a găsit telefonul mobil al vecinului său pe drum, în iarbă, în zona unde locuiesc aceştia. A dus acasă telefonul, l-a ţinut o săptămână să se usuce după care l-a făcut cadou mamei sale. A precizat faptul că înainte să-l facă cadou mamei sale, a efectuat mai multe reîncărcări telefonice de pe cartela care se afla în interiorul acestui telefon, atât pe numărul său de telefon, cât şi pe numărul concubinei sale. A mai declarat faptul că atunci când a găsit telefonul mobil a ştiut că este al vecinului său”, se mai arată în dosar. Hoțul, pus în fața probelor, a re­cu­nos­cut total şi necondiţionat vinovăţia pentru infracţiunile în privinţa cărora a fost dispusă începerea judecăţii. Astfel, Tribunalul Hunedoara l-a con­dam­nat la o pedeapsă totală de 1 an şi 10 luni închisoare. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

10 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

10 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

10 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago