Nicolle Ebner
Supărat din cauza măsurii de restricţionare a convorbirilor telefonice, luate de conducerea instituţiei, consilierul judeţean PSD, Doru Gaita, a renunţat la telefonul mobil primit, la începutul mandatului, de la Consiliul Judeţean Hunedoara.
„Îmi asum toate cheltuielile”
La sfârşitul şedinţei Consiliului Judeţean Hunedoara (CJH) de vineri, 13 august, consilierul PSD Doru Gaita l-a anunţat pe preşedintele CJH, că renunţă la telefonul mobil precum şi la toate deconturile pentru deplasările pe care le face, în interesul CJH. Oficial, Doru Gaita a declarat că: „dat fiind criza economică, dar şi morală – în opinia mea -, ar trebui să contribuim cu toţii la degrevarea bugetului de unele cheltuieli. Renunţ la telefonul mobil primit de la CJH şi, din această lună, îmi asum toate cheltuielile efectuate. Nu mai completez nici un ordin de deplasare pe care o fac în interesul CJH”, a declarat consilierul social-democrat. După terminarea şedinţei, Doru Gaita a povestit că, de fapt, l-a deranjat restricţionarea numărului de minute. „Aveam o discuţie cu un ministru şi apoi l-am sunat pe preşedintele Moloţ ca să vorbesc cu el. Când colo, o voce din telefon mă informează că mi-am epuizat cele 100 de minute alocate şi accesul la convorbiri îmi este interzis. Nu mă deranjează că s-a făcut economie şi numărul de minute a fost limitat, dar nu aşa se procedează. Normal ar fi, ca atunci când depăşim limita de stabilită, minutele în plus să ne fie imputate şi banii să ni se retragă din indemnizaţia de consilier”, a declarat consilierul PSD, pentru MESAGERUL HUNEDOREAN.
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…
Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și…