Categories: Sport

CSŞ Petroşani, calificată la turneul semifinal 2 al junioarelor III

Ovidiu Mănăstire

Echipa de junioare III a clubului CSŞ Petroşani a obţinut locul 2 în grupa a II-a a turneului semifinal I din cadrul campionatului naţional de handbal, obţinând accesul în turneul semifinal II, unde s-au calificat cele mai bune 16 grupări din ţară la această categorie de vârstă. Echipa pregătită de Daniel Brânzău a obţinut trei victorii şi a fost învinsă de două ori la turneul desfăşurat la Plopeni.
Calificarea, decisă la golaveraj
Câştigătoare a seriei F din sezonul regulat, CSŞ Petroşani a plecat cu statut de favorită la calificare în grupa a II-a a turneului semifinal I, desfăşurată la Plopeni. Echipa lui Daniel Brânzău a debutat cu o victorie în competiţie, trecând cu 33-17 de CSŞ Sfântu Gheorghe, dar a cedat în a doua partidă, 22-23 cu LPS Viitorul Piteşti. Gruparea din Valea Jiului a cedat şi în al treilea meci, 23-28 cu Arena Tg. Mureş, dar a încheiat în forţă competiţia, cu două succese, 28-21 cu CSŞ 2 Bucureşti şi 16-5 cu LPS Slatina. Grupa a fost câştigată de Arena Tg. Mureş, iar pentru locul 2 s-au luptat CSŞ Petroşani, CSŞ 2 Bucureşti şi LPS Viitorul Piteşti, care au avut acelaşi număr de puncte. Echipa din Valea Jiului a stat mai bine la golaverajul meciurilor directe dintre aceste trei formaţii şi a obţinut calificarea la turneul semifinal II.
Conform programării, CSŞ Petroşani va întâlni în această fază echipele Chimia Rm. Vâlcea, Corona Braşov şi LPS Focşani. Primele două formaţii clasate în această grupă se vor califica la turneul final iar locaţia şi datele de desfăşurare vor fi anunţate în următoarea perioadă.
Junioarele II luptă la Baia Mare
La finalul acestei săptămâni, echipa de junioare II a clubului din Petroşani va lua startul la rândul ei la turneul semifinal I din cadrul campionatul naţional. Trupa lui Daniel Brânzău va juca la Baia Mare, în grupa a IV-a, contra echipelor Phoenix Baia Mare, CSM Ploieşti şi LPS Vaslui. Primele două clasate din această grupă vor obţine accesul la turneul semifinal II.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

18 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

18 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

18 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

18 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

18 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

18 ore ago