Categories: Sport

Cristal Haţeg a cucerit şapte medalii la Cupa Transilvaniei

Ovidiu Mănăstire

Sportivii de la clubul Cristal Haţeg au avut prestaţii foarte bune la ultima competiţie a anului din calendarul Federaţiei Române de Taekwondo ITF, Cupa Transilvaniei. Astfel, elevii lui Cosmin Oprescu au cucerit şapte medalii, cinci din cei şase luptători urcând pe podium.
De trei ori pe prima treaptă a podiumului
La întrecerea de la Cluj au fost prezenţi 110 sportivi de la opt cluburi transilvănene iar Cristal Haţeg s-a prezentat cu şase luptători. Denis Andriş a urcat de trei ori pe podium, cucerind medalia de aur la luptă, categoria -42 de kilograme, 12-14 ani, şi medaliile de bronz la tehnici speciale şi tull (luptă cu adversar imaginar), ambele la categoria 12-14 ani. Alexandra Andriş a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la luptă, categoria +65 de kilograme, juniori, aceeaşi distincţie revenindu-i şi Roxanei Gheorghiţă, dar la categoria -36 de kilograme, 10-12 ani. Darius Bocşa şi Eduard Dee au câştigat fiecare câte o medalie de argint la luptă, primul la categoria +55 de kilograme, 10-12 ani, iar cel de-al doilea la categoria +45 de kilograme, 8-10 ani. Singurul sportiv de la Cristal Haţeg care a ratat cucerirea unei medalii a fost Robert Dan, acesta fiind eliminat înainte de semifinale.
„Se putea şi mai mult, dar sunt mulţumit!”
Antrenorul luptătorilor de la Cristal Haţeg, Cosmin Oprescu, s-a declarat satisfăcut de rezultate, dar apreciază că se putea reuşi mai mult, cu puţină atenţie. „Sunt foarte mulţumit de rezultate, având în vedere că e sfârşit de an şi toată lumea e puţin relaxată. Puteam obţine şi mai multe medalii, dar lipsa de concentrare în unele momente ne-a privat de câştigarea acestora. Însă, per total, sunt mulţumit de elevii mei”, a spus Oprescu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

30 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

4 ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

4 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

4 ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

4 ore ago

Petrecere stropită cu alcool, finalizată cu o condamnare pentru tentativă de omor

Un tânăr din Lupeni a fost con­damnat la 3 ani de închisoare, după ce și-a…

4 ore ago