Categories: Sport

Luptătorii deveni au cucerit 16 medalii la „Memorialul Gheorghe Luca”

Luptătorii de la CNS Cetate Deva, antrenaţi de Suraj Moravan, au avut prestaţii foarte bune la „Memorialul Gheorghe Luca”, o prestigioasă competiţie desfăşurată la Lugoj. Astfel, sportivii deveni au urcat de 16 ori pe podium, de două ori pe cea mai înaltă treaptă.

Concurs puternic
„Memorialul Gheorghe Luca” a fost un concurs foarte puternic, destinat sportivilor născuţi între anii 2004 şi 2009, astfel că în Banat au fost prezenţi 110 sportivi de la opt cluburi din ţară. Luptătorii deveni s-au ridicat la nivelul competiţiei, cucerind 16 medalii, dintre care două de aur, şapte de argint şi şapte de bronz. Astfel, Sorana Moravan şi Iulia Alexa au ocupat fiecare primul loc la categoriile la care au luat startul iar cei şapte deveni clasaţi pe locul 2 au fost Ariana Indrieş, Robert Panta, Cristi Bezercu, Sergiu Avădanei, Rareş Drăgan, George Draia şi Samuel Ciucor. Pe treapta a treia a podiumului au urcat Larisa Alexa, Laurenţiu Ursa, Laurenţiu Logojan, Eduard Draia, Marius Scornea, Bogdan Roman şi Dragoş Bogdan.

Antrenorul, mulţumit de elevii săi
La ultimul concurs al anului, antrenorul Suraj Moravan s-a declarat mulţumit de evoluţiile elevilor săi, punctând că anul 2016 a fost unul excelent din punct de vedere al rezultatelor. „Sunt foarte mulţumit atât de rezultatele de la Lugoj cât şi de modul cum au luptat copiii. Majoritatea au întâlnit adversari foarte buni şi cu câţiva ani ani mai mari, mulţi dintre sportivii prezenţi fiind medaliaţi la concursurile naţionale. Vreau să mulţumesc pe această cale, pentru ajutorul acordat de a fi prezenţi la acest concurs, lui Ovidiu Draia, un mare iubitor al sportului şi al luptelor. Am încheiat un an 2016 foarte bun, în care am avut prestaţii excelente atât pe plan naţional cât şi pe plan internaţional”, a declarat antrenorul luptătorilor de la CNS Cetate Deva. (Ovidiu Mănăstire)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

2 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

3 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

3 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

3 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

4 ore ago

INSEMEX Petroşani, prezent la o întrunire-etalon

        Magdalena Șerban Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție…

4 ore ago