Costel Avram, dat afarã din PRM

Sorina Popa

Liderul PRM, Vadim Tudor, a ajuns sâmbătă seara în comuna Şoimuş, unde a fost primit de primarul Mihai Irimie şi de zeci de simpatizanţi. Vizita la Şoimuş face parte din pelerinajul la Ţebea, unde ieri, Vadim Tudor a fost prezent, ca în fiecare an, la mormântul lui Avram Iancu.

Nu ştie dacă vor candida
Europarlamentarul a declarat la Şoimuş că nu ştie dacă PRM vă participa la alegerile de pe 9 decembrie, deoarece acestea „vor fi furate, ca şi localele. Au furat la alegerile locale, astfel încât PRM să nu acceadă în consiliile judeţene şi să nu câştige posturi de primari. Şi, ca să intre pe acest culoar, făcătura de partid al lui Dan Diaconescu, un partid balama“, a spus liderul PRM.
Pe de altă parte, Vadim Tudor a precizat că preşedintele PRM Hunedoara, Costel Avram (foto), este exclus din partid. „A încălcat statutul partidului, pentru că nu a candidat la preşedinţia Consiliului Judeţean. Nu a anunţat pe nimeni din conducere că nu candidează. A fost ordin de la partid să candideze. L-a încălcat, este dat afară din partid“, a adăugat Vadim Tudor.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • ''Europarlamentarul a declarat la Şoimuş că nu ştie dacă PRM vă participa la alegerile de pe 9 decembrie, deoarece acestea „vor fi furate, ca şi localele" , dar de ce nu spune si cine a furat si a cumparat la SOIMUS , i s-a adus la cunostinta ce fel de viceprimar are comuna din partea PRM care bate oamenii care vin la primarie sa-si rezolve problemele

  • NU VA MAI AFLATI LINISTEA RAILOR, NU VEDETI CATE S-AU FACUT LA SOIMUS SPRE BINELE LOCUITORILOR ,CHIAR IN PERIOADA ACEASTA DE CRIZA,VORBITI DESPRE FAPTE, NU DESPRE PARTIDE,PERSOANE..NU SPUNETI CE SCOALA VOR AVEA COPII IN ACEST AN SCOLAR, CUM ARATA ULITELE STELOR , CATI LOCUITORI A COMUNEI AU LOC DE MUNCA SI MULTE ALTELE..VA ROADE INVIDIA! A INTARCAT JOIANA PENTRU UNII..

  • Saracu Costel Avram pe dansul nu l-a putut sponsoriza cu bani pentru intreg judetul deoarece erau prea multi , ca sa cumpere alegatorii sa castige presedentia consiliului judetean , asfel a ajuns la concluzia ca nu va putea castiga alegerile pentru presedinte al consiliului judetean si a renuntat la aceasta candidatura.Dar pot sa va spun ca-si merita soarta Costel Avram pentru ca si-a adus un membru PDL-ist in partid care la eliminat din partid prin metode neortodoxe. Acest individ a mai incercat sa faca acest lucru si cu alti lideri de partide dar vrajeala nu a tinut . Domnu Corneliu Vadim Tudor daca din intamplare cititi acest articol si comentariile aferente vreau sa va spun ca dintr-un simpatizant inflacarat al domniei dumneavoastra si al PRM am ajuns sa va urasc pentru ca sustineti furtul si minciunile , ce totusi ma mai atrage pentru pentru personalitatea dumneavoastra este atitudinea fata de ,,CIKI BARNA " pe care trebuia sa-l spazurati in Gorunii de la Tebea pentru ca erau locuri destule

  • Vorbind despre fapte nu despre partide , scoli au fost renovate si pana acum ,ca n-au fost termopane asta este o alta problema , lumea evolueaza si trebuie cat putem sa tinem ritmul cu noul, vorbind despre ulite majoritatea ulitelor au fost petuite si asfaltate in anii in care a-ti tot sustinut ca nu s-a facut nimic,acum s-a turnat o fisie de asfalt pe cateva ulite cu terasamentul facut cu ani in urma, Rada ai o viziune foarte inapoiata, ai vazut cum reactionezi daca cineva nu este in ton cu gandirea ta , te roade ca nu accepta toti ceea ce gandesti poate ca si alti sufera ca tine cand se afirma ca in 20 de ani nu s-a facut nimic.JOIANA a intarcat pentru unii ,dar s-a dublat ugerul pentru altii

Recent Posts

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

o zi ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

2 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

2 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

2 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

2 zile ago

DOI BĂRBAȚI CARE CONDUCEAU AUTOVEHICULE PE DRUMURILE PUBLICE FĂRĂ A AVEA ACEST DREPT, DEPISTAȚI DE POLIȚIȘTI ÎN TRAFIC, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii rutieri au întocmit dosare penale în cazul a doi bărbați, în vârstă de 42…

2 zile ago