Domeniu schiabil privat la Petrila?

Anamaria Nedelcoff

Având în vedere că mineritul e pe ducă şi că şefii de la judeţ, aflaţi în campanie electorală, vorbesc despre dezvoltarea turismului în Valea Jiului, Petrila îşi face şi ea domeniu schiabil. Dar nu cu fonduri de la Guvernul României sau europene, ci ale unui investitor privat din judeţul Alba.
Ilie Păducel, primarul oraşului Petrila, spune că, dacă se va trece cu bine de hăţişurile birocraţiei româneşti, la anul, petrilenii se vor putea da cu schiurile pe trei pârtii. „Proiectul acesta presupune o asociere a Consiliului Local Petrila cu firma care a investit în domeniul schiabil din Munţii Şureanu şi prevede trei pârtii de schi şi un telescaun. Acum, se face scoaterea unui domeniu forestier din domeniul public în cel privat. Este o investiţie privată, dar birocraţia din România este stufoasă. Noi punem la dispoziţie terenul iar respectivul vine cu banii. Dacă treburile merg bine, peste un an, totul va fi gata“, a declarat  primarul Ilie Păducel.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago