Cornel Resmeriţă nu poate reveni la primărie

Primarul municipiului Lupeni, Cornel Resmeriţă (foto), a fost pus sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, după ce mai bine de două luni a stat în arest la domiciliu şi o lună în arest preventiv. Doar că, edilul nu se va putea întoarce la locul de muncă, deoarece magistraţii i-au interzis acest drept.
„Pe perioada controlului judiciar, persoana respectivă va avea de respectat anumite obligaţii impuse de magistraţi, dar şi interdicţia de a-şi exercita profesia sau activitatea în practicarea căreia a săvârşit fapta pentru care este anchetat”, a informat Adrian Diaconu, purtătorul de cuvânt al DNA – Structura centrală. Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă, aceasta putând fi contestată. Potrivit reprezentanţilor instanţei amintite, până în acest moment nu au fost depuse contestaţii, ceea ce este şi normal, deoarece procurorilor li s-a admis propunerea, iar Resmeriţă a obţinut înlocuirea arestului la domiciliu cu o măsură mult mai blândă. (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că e bine pentru unii că au mai multe locuințe. Așa își…

10 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a reușit să găsească o soluție pentru ca…

10 ore ago

Bulina neagră

F.T., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

10 ore ago

Germania retrage ajutoarele sociale: mii de români, obligați să părăsească țara

Autoritățile din mai multe orașe din bazinul Ruhr au revocat ajutoarele sociale pentru 1.181 de…

10 ore ago

Bănuit de viol asupra unei minore

Polițiștii din cadrul Poliției Muni­ci­piului Orăștie au reținut pentru 24 de ore un bărbat din…

10 ore ago