Categories: Eveniment

Copii maltrataţi chiar de părinţii lor

Livia Botici

O fetiţă de numai doi ani a fost dusă la spital de mama ei, după ce tatăl, care are grad de handicap, a lovit-o în cap, cu un obiect dur. Întâmplarea s-a petrecut în urmă cu câteva luni, iar asistenţii sociali spun că la baza acesteia a stat consumul de alcool. Copila, împreună cu mama şi sora ei mai mare, sunt acum adăpostite într-un centru maternal.

A lovit-o în cap

Dintre situaţiile petrecute în acest an, în care copii nevinovaţi au picat pe mâinile unor brute, care au uitat că menirea lor este să-şi protejeze copiii şi nu să-i maltrateze, cel mai strigător la cer este cazul unei fetiţe de numai doi ani. Este vorba despre o familie cu două fetiţe, una de cinci ani, iar cealaltă de doar doi ani. Nici unul dintre părinţi nu aveau surse de venit, iar locuinţa în care stăteau era luată cu chirie. Ei bine, într-o zi, asistenţii sociali au primit un telefon de la un medic de la Secţia de pediatrie, care îi anunţa că o fetiţă de doi ani, însoţită de mama ei, este internată în spital cu traumatism cranio-cerebral. „În urma anchetei, s-a stabilit că tatăl ei, după ce consumase alcool, o bătuse, lovind-o în cap cu un obiect dur. Acum, bărbatul, cu un grad de handicap, este internat la Spitalul de Psihiatrie din Zam şi are proces intentat pentru decădere din drepturi. Mama şi cele două fetiţe sunt cazate într-un centru maternal, unde au parte de un acoperiş deasupra capului”, a declarat Ionela Lazăr, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Hunedoara.

Nici jumătate dintre cazuri nu se confirmă

Dintre cele 118 cazuri, înregistrate de la începutul acestui an, în care se semnalau situaţii de copii abuzaţi, doar 56 s-au confirmat. Micuţii fie erau uitaţi în spitale, ori părinţii erau plecaţi de acasă. În alte cazuri, copiii stăteau singuri, sau nu erau îngrijiţi corespunzător. De asemenea, asistenţii sociali au descoperit şapte cazuri în care minorii erau exploataţi sexual, patru situaţii în care au fost abuzaţi fizic şi un caz în care, o fată de 14 ani a fost abuzată sexual, chiar de tatăl ei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Laurentiu Nistor, presedintele CJ Hunedoara:

Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…

8 ore ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…

8 ore ago

Bulina neagră

Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…

8 ore ago

Droguri descoperite asupra unui tânăr leşinat într-un parc

Polițiștii chemați la fața locului i-au găsit în buzunarele hainei și drogurile pe care le…

9 ore ago

Cererile pentru autorizaţiile şi avizele de securitate la incendiu, doar online

Odată cu intrarea în vigoare a pre­vederilor OUG nr. 17/12.03.2026, pri­vind modificarea și completarea unor…

9 ore ago